Simona Halep şi Horia Tecău – Există viaţă şi dincolo de terenul de tenis

Publicat pe

Simona Halep și Horia Tecău au readus România în elita tenisului mondial și le-au oferit compatrioților lor ocazia de a gusta din dulcele nectar al victoriei. Revista VIVA! a vrut să știe dacă pentru Simona și Horia există viață și dincolo de terenul de tenis.

 

Când Simona Halep sau Horia Tecău intră pe teren, milioane de români le sunt alături, pe iarbă sau pe zgu­ră. Prin puterea propriului exemplu, cei doi sportivi le-au redat celor care îi admiră încrederea că tenacitatea, disciplina și munca susținută sunt în continuare apreciate și răsplătite cum se cuvine. Și, în acele zile în care lă­săm impresia că ne e greu să alegem grâul de neghină, că suntem un popor fără busolă și supus capriciilor vremu­rilor, un as de-al Simonei sau un rever de-al lui Horia ne fac să înălțăm capul și să privim în jur cu un sentiment care nu ne e tocmai familiar, dar cu care ne-am putea obișnui: mândria învin­gătorului.

 

SIMONA HALEP

Simona se numără printre acei oa­meni valoroși pentru care faptele spun mai mult decât vorbele. Chiar dacă o conversație cu cea mai bună tenisme­nă română a momentului aduce cu un schimb sec de mingi pe deasupra fileului, o astfel de întâlnire face parte indiscutabil dintre privilegiile vieții de jurnalist.

 

În ultimii doi ani ai avut rezultate excepționale. Ai cîștigat turnee im­portante, ești între primele trei ju­cătoare din lume, ai cîștigat foarte mulți bani. Ce schimbări au adus aceste lucruri în viața ta?

Într-adevăr, au fost doi ani excepționali, cu progrese mari. Am realizat că am un anumit potențial și am căpătat încredere în mine atât ca jucătoare de tenis, cât și ca persoană.

 

Prin ce crezi că se deosebește Simo­na Halep de la sfârșitul lui 2012 de cea de acum?

Sunt mult mai matură, mai conștientă de realizările mele și fericită de ceea ce am reușit în cariera mea până acum.

 

Anul trecut ai învins-o pe Serena Williams, chiar dacă mai apoi și-a luat revanșa. Rămâne Serena cea mai redutabilă adversară a ta?

Sunt extrem de bucuroasă că am reușit s-o înving pe Serena anul trecut într-un turneu important. Bineînțeles, ea rămâne cea mai redutabilă adver­sară a mea cât și a celorlalte jucătoare. E pur și simplu un fenomen.

 

Spuneai într-un interviu că 2013 a fost anul în care ai regăsit plăcerea de a juca. Ce s-a întâmplat în 2013? Înainte jucai fără plăcere? De ce?

După câțiva ani dificili, în 2013 am avut o explozie și am realizat prime­le mele performanțe importante. Cu cât câștigi mai multe meciuri, cu atât ai mai multă încredere în tine și mai multă plăcere să fii pe teren.

 

Pe de altă parte, se poate vorbi despre plăcere în sportul profesio­nist, date fiind competiția și presiu­nea la care ești supusă constant? Sau vorbim mai degrabă de un job?

Sunt o jucătoare profesionistă de te­nis, ceea ce înseamnă că acesta e jobul meu. Ca să fii campion trebuie să-ți placă competiția și să suporți presiu­nea.

 

Ce înseamnă tenisul pentru tine? De ce îți place?

Tenisul a fost o pasiune pentru mine încă de când eram copil, iar faptul că sunt o competitoare înnăscută m-a ajutat să ajung la cel mai înalt nivel.

 

Performanțele tale au atras atenția lumii asupra tenisului românesc, iar în țară s-a produs o veritabilă emulație – mii de copii merg la te­nis fiindcă vor să fie ca tine. Cum privești acest lucru? Este măgulitor, este o responsabi­litate, este o sursă suplimentară de presiune?

Acest fenomen se întâmplă în toa­te sporturile atunci când apar spor­tivi care excelează și care motivează generațiile mai tinere. Pentru mine e o bucurie să văd că mulți copii aleg tenisul datorită contribuției mele in­directe.

 

Ce te deranjează cel mai mult de când ești celebră? E faima o pova­ră? Ți se întâmplă să vrei pur și simplu să fii lăsată în pace?

E adevărat că atenția asupra mea este accentuată din ce în ce mai mult, dar acest lucru nu mă deranjează.

 

Ai schimbat antrenorul destul de des. Ești o elevă capricioasă? Ce îți dorești de la antrenorul tău?

Am schimbat câțiva antrenori, dar cum eu caut echilibrul perfect, comu­nicare neforțată și înțelegere este greu să găsești antrenorul ideal.

 

Este mai greu să ajungi în vârf sau să te menții acolo?

Ambele sunt la fel de grele.

 

Agassi spunea că tenisul e un sport solitar. Alții spun că marea perfor-manță, indiferent de sport, cere sa­crificii, singurătatea fiind unul din­tre ele. Ce părere ai?

Eu nu mă simt singură. Într-adevăr, sunt multe sacrificii, dar nu regret că le-am făcut și le-aș mai face o dată dacă ar fi nevoie.

 

Dacă ar fi să ai o zi doar pentru tine (fără tenis, antrenamente, antre­nori, preparatori etc.) cum ți-ai pe­trece-o?

Mă relaxez petrecând câteva ore la SPA, ies să iau cina la un restaurant frumos și la sfârșitul zilei fac o plim­bare în parc. Uneori merg și la teatru.

 

Pentru ședința foto VIVA! ai vrut să fii elegantă și să porți tocuri. Te-ai săturat de pantofi sport și maiouri? Care este totuși stilul vestimentar care te definește?

Nu am un stil vestimentar anume. Aleg cu ce mă îmbrac în funcție de eveniment. Prefer stilul sport-casual și foarte elegant atunci când trebuie.

 

Îți place să mergi la shopping?

Da, îmi place mult shopping-ul și merg în magazine peste tot unde mă aflu.

 

Ai vreo slăbiciune pentru vreun ar­ticol vestimentar?

Îmi plac gențile și pantofii.

 

Ești o sportivă în plină ascensiune și probabil anii care vor urma vor fi și mai bogați în rezultate. Cu toate acestea, în câteva interviuri ai vor­bit cu evidentă plăcere despre fa­milie și despre dorința de a avea copii. Cât de nerăbdătoare ești să îți întemeiezi o familie?

Îmi plac foarte mult copiii și îmi do­resc să am o familie. Cu siguranță acest lucru se va întâmpla la momen­tul potrivit. Deocamdată prioritatea mea este tenisul și toată atenția mea este îndreptată asupra tenisului.

 

HORIA TECĂU

 

Tânăr, ambițios și arătos, Horia Te­cău este partida perfectă pentru fetele care încă visează la prințul pe cal alb (sau, mă rog, în echipamentul alb spe­cific tenisului). E jucător de echipă, e un cavaler desăvârșit – vorbește foarte frumos despre fosta lui iubită, Andre­ea Raicu – și după 40 de ani se vede lucrând cu copiii care vor să-i calce pe urmele lăsate pe zgura terenului de tenis.

 

Într-un dublu la tenis este egalitate perfectă sau există o ierarhie? Exis­tă un căpitan sau un lider, chiar și un lider informal?

Într-o echipă de dublu nu există o ierarhie, dar fiecare are un rol. Când ajungi să ai o comunicare și o înțelegere bună cu partenerul, nu exis­tă decât echipa și ce poate face fiecare pentru echipă. Altfel ai avea o echi­pă superficială, în care fiecare crede că este mai bun decât partenerul, cei doi riscând să se despartă în orice mo­ment.

 

Partenerul tău, Jean-Julien Roger, are pe home-page-ul de pe Face­book o poză cu tine și trofeul de la Wimbledon. În schimb, pe pagina ta de Facebook ești doar tu cu tro­feul de la Wimbledon. JJ Roger e cel mai altruist dintre voi doi?

În poză sunt cu trofeul de la Australi­an Open. Sunt destul de activ pe Face­book și Instagram. Postez mereu poze cu noi și cu performanțe românești pe care le apreciez.

 

Cât de dificil este să-ți găsești un partener pentru o echipă de dublu?

Nu-i ușor să găsești pe cineva cu care să te completezi pe teren și să te înțelegi și bine în afara terenului. Ajungi să petreci mai mult timp cu partenerul decât cu oricine altcineva și trebuie să iei în considerare multe lucruri. Ori te gândești la asta înain­te, ori încerci diferiți parteneri până îl găsești pe cel potrivit.

 

De ce preferi să joci la dublu?

Am jucat și la simplu și mi-am de­dicat mult timp și efort pentru asta. Însă mereu am fost mai bun la dublu și poate și din cauza asta mi-a plăcut mai mult.

 

Cum și când ți-ai dat seama că ești mai potrivit la dublu?

Încă de când jucam la co­pii. Am fost campion național la dublu, la toate categoriile de vârstă, în schimb la simplu am fost doar o singură dată, la 10 ani. La 14 ani am plecat în America și, jucând pe terenuri rapide, mi-am dezvoltat jocul serviciu-vole, care îmi folosește la dublu.

 

Odată pornit în direcția asta, mai e loc de afirmare și la simplu?

Planul din spatele acestei treceri de la simplu la dublu era să continui să particip în proba de simplu, acolo unde îmi permitea clasamentul. Însă, într-un timp relativ scurt, am avansat în clasament la dublu și am scăzut la simplu, astfel că nu mai pot participa la turneele de simplu. În momentul de față, nici nu mă gândesc la o revenire la simplu. Pur și simplu am încercat să progresez la dublu și nu m-am mai uitat înapoi. M-am simțit bine imediat ce am făcut trecerea și nu am avut nici o secundă de regret.

 

În adolescența timpurie erai un tip destul de temperamental pe teren, rupeai des rachetele. Cum ai învățat să te controlezi, ce anume te-a convins (sau ajutat) să-ți ții nervii în frâu?

Eram perfecționist de mic, nu-mi ac­ceptam greșelile. Îmi era foarte greu să înțeleg atunci, dar schimbarea s-a produs când am ajuns în America, la academia lui Nick Bollettieri. Atunci am învățat ce înseamnă să fii profesi­onist, să ai o atitudine bună, să depui efortul necesar în direcția care trebuie. Astfel nu a mai rămas loc pentru ner­vii mei, care mă sabotau de cele mai multe ori.

 

Crezi că în tenisul de azi și-ar mai putea găsi locul un temperament precum cel al lui John McEnroe?

Tenisul s-a temperat, s-a schimbat mult. Amenzile sunt mari, arbitrii mult mai atenți și suspendările lungi. Nu mai poți face ce făcea McEnroe.

 

Acum câțiva ani, fostul tău parte­ner, Florin Mergea, spunea că suc­cesul te-a schimbat și că nu îi mai răspunzi la telefon. Deși altă dată ați obținut victorii remarcabile îm­preună, anul acesta ați fost învinși în Cupa Davis. De ce nu mai… mer­ge dublul cu Mergea?

Înainte de meciul modest de la Constanța, de acea înfrângere cu Slovacia, ultimul meci pe care l-am pierdut cu Florin în Cupa Davis a fost în 2008. Aș vrea să câștigăm toate meciurile pe care le jucăm, dar mai sunt și înfrângeri, zile mai puțin bune sau adversari care joacă mai bine în acea zi. Ăsta este sportul, dacă nu ar fi așa, nu am fi ajuns niciodată aici.

 

Dar e adevărat ce zice Mergea, că succesul te-a schimbat?

Acela a fost un articol inventat de un jurnalist, am și uitat de el.

 

Ce ai pierdut și ce ai câștigat de când ești un sportiv de succes? Ce are dulce, ce are amar drumul spre glorie?

Am câștigat în primul rând împlinirea personală. Cred că toți banii din lume nu m-ar fi ajutat să trăiesc ce am trăit prin tenis. Recunoașterea națională și mondială este un lucru plăcut – astfel am ajuns să văd locuri și să cunosc personalități pe care altfel nu cred că le-aș fi văzut și cunoscut. De aseme­nea, câștigul material este consistent și important. O parte proastă e că am pierdut puțin din timpul meu. Solici­tările pentru presă și televiziune îmi ocupă o parte din timpul liber.

 

Crezi că ai putea strecura o relație stabilă între atâtea turnee sau pur și simplu accepți faptul că, cel puțin momentan, nu poți avea decât relații pasagere?

Bineînțeles că aș putea. Acum câțiva ani nu-mi permiteam asta și era mai greu să mențin o relație atunci când nu ne vedeam.

 

Ce te faci dacă te îndrăgostești? Ai putea să-ți iei iubita cu tine la tur­nee?

Da, aș putea. Dragostea este un senti­ment frumos și binevenit.

 

Dar nu e dragostea inamicul nu­mărul 1 al performanței sportive? Nu e amorul mai periculos decât o accidentare sau o problemă de să­nătate?

Din punctul meu de vedere, nimic nu este mai grav decât o accidentare sau o problemă de sănătate. Cred că dragos­tea oferă o energie foarte puternică, po­zitivă, poate fi o motivație, o forță. Dacă nu este așa, înseamnă că nu este dragos­te și o să dispară de la sine.

 

Ai avut o relație cu Andreea Raicu. Presa mondenă a speculat că te-ai despărțit de ea fiindcă te transfor­mase într-un accesoriu pe care îl purta la evenimentele la care era invitată. E adevărat?

Ce spune presa sau ce comentează lu­mea este mai puțin important pentru mine, chiar deloc. Andreea este una dintre cele mai frumoase persoane și experiențe care mi s-au întâmplat în viață. Sunt norocos că am reușit s-o cunosc și să petrec timp alături de ea.

 

Cum te împaci cu faima și cu expu­nerea uneori deranjantă a intimi-tății pe care o aduce cu sine?

La început era ceva nou, care mă deran­ja, dar până la urmă sunt același om și fac aceleași lucruri, așa că o accept și nici măcar nu mă gândesc la ea.

 

Ce calități ți-ai dori să aibă femeia cu care ai vrea să-ți împarți succe­sul acum? Dar cea pe care ai lua-o de nevastă?

Frumusețe interioară și exterioară, iar în rest, să mă simt confortabil.

 

Din tribunele terenului de tenis pari să fii un tip plin de calități. Care crezi că e cel mai mare defect al tău?

Nu știu, am ajuns să-mi accept calitățile și defectele în mod egal. Am o memorie slabă, uit multe lucruri. Câteodată acest lucru mă ajută – e mai bine să uit repede o înfrângere… Uneori apreciez greșit timpul, adică întârzii…

 

Cât de importanți sunt banii în ceea ce faci? Ce faci cu ei, pe ce îi cheltuiești, în ce investești?

Banii sunt importanți ca să-mi desfășor activitatea mai eficient. Am continuat să investesc în mine, să-mi angajez antrenori, să călătoresc mai comod pe distanțe lungi. Banii m-au ajutat să nu mai fiu sub presiunea de a câștiga neapărat ca să-mi pot plăti deplasarea la următorul turneu. De asemenea, cu ajutorul banilor poți vedea locuri noi, poți avea experiențe deosebite: vacanțe, spectacole, concerte.

 

Ce anume te motivează să mergi mai departe? Gloria, banii, dorința de a fi cel mai bun?

Mă motivează progresul. Încerc să devin mai bun și să-mi cresc nivelul constant, prin asta voi câștiga turnee și recompense financiare cu care îi pot ajuta mai mult pe cei care au nevoie. E un mod de a da ceva înapoi după succesul pe care îl am.

 

Ce faci în timpul liber? Ce film te-a impresionat recent, ce muzică asculți?

Îmi place să mă plimb, ascult muzi­că, mă uit la filme, citesc. Mi-a plăcut mult serialul „House of Cards în care joacă Kevin Spacey. Mai nou, ascult foarte mult U2 și-mi doresc să ajung la un concert de-al lor.

 

Care e stilul vestimentar favorit când nu ești pe teren? Ai vreo slă­biciune în materie de vestimentație – pantofi, cravate, tricouri?

Mă îmbrac casual și comod. Cel mai des mă îmbrac în teniși, jeans și un tricou.

 

Crezi că este posibil să vedem în curând un sportiv român pe prima poziție în ATP sau WTA?

În momentul de față avem o jucătoare pe locul 3 la simplu și doi jucători în primii 10 la dublu, deci șanse există. Mai departe, depinde doar de noi și de puțin noroc.

 

Ce ți-ar plăcea să faci după 40 de ani?

Peste 10 ani mă văd în tenis, lucrând cu copiii și încercând să transmit mai departe experiența acumulată. Nu știu încă dacă mi-ar plăcea un job stabil sau să fiu un travelling coach, dar cu siguranță mi-ar plăcea să rămân și să lucrez în tenis.

 

 

DORU IFTIME Foto IONUȚ STAICU

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Coafură: ROBERT BOTH (Robert Both Studio)

Machiaj: ALEXANDRA CRĂESCU

Vestimentație Simona: Emporio Armani, Stefa­nel, DKNY (magazinul Sport Couture), Claudia Castrase și garderoba personală

Accesorii: Vionnet și garderoba personală

Vestimentație Horia: Monocult, Emporio Armani, Burberry (Sport Couture)

Recuzita: scaunregizor.ro,

Fotografiile au fost realizate la Arenele BNR.

Mulțumim pentru sprijin!

 

Simona Halep şi Horia Tecău – Există viaţă şi dincolo de terenul de tenisSimona Halep şi Horia Tecău – Există viaţă şi dincolo de terenul de tenis

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter