Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit religios, în secret! Cum a apărut nașa Mara Bănică la nuntă: "Am dorit discreție totală"/ Ce meniu special au ales mirii pentru invitați

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit religios. Evenimentul de vis a fost organizat duminică, pe data de 7 iunie, într-o locație selectă din Ștefănești. După cununia civilă, fosta asistentă de televiziune și alesul inimii sale au pășit în fața altarului, petrecând ulterior alături de o mulțime de vedete de top, cu preparate fine și o atmosferă întreținută de artiști renumiți. Iată cum a apărut nașa Mara Bănică la nuntă și ce meniu special au ales mirii pentru invitați!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

După ce au spus „DA' în fața ofițerului de stare civilă, Simona Trașcă și Marian Buzilă au mers duminică, pe data de 7 iunie, în fața altarului pentru cununia religioasă. Evenimentul fastuos, organizat într-o locație selectă din Ștefănești, a adunat o mulțime de vedete autohtone, o nașă celebră care a strălucit într-o ținută spectaculoasă și un meniu de lux conceput special pentru marii invitați.

Simona Trașcă nuntă1Simona Trașcă nuntă1

Citește și: Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit. Imagini de la cununia civilă: mireasa a purtat o rochie mulată, care i-a evidențiat silueta, iar mirele a făcut o glumă înainte de a spune „Da'

Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit religios

Simona Trașcă și Marian Buzilă au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit. După ce au semnat actele la starea civilă în urmă cu o lună, cei doi au mers duminică, pe data de 7 iunie, în fața altarului pentru a-și jura credință veșnică.

Deși în ultima vreme s-a retras din lumina reflectoarelor pentru a se dedica liniștii conjugale, vedeta a ținut să împartă bucuria cu fanii de pe rețelele de socializare, unde a publicat imagini pline de emoție de la cununia din biserică.

Pentru marea zi din viața ei, mireasa a îmbrăcat o creație realizată de prietena sa, Sonia Trifan. Rochia a fost una destul de fină, dar piesa de rezistență a reprezentat-o voalul lung, confecționat din dantelă fină. Nici mirele nu s-a lăsat mai prejos, astfel că a ales un sacou în două culori, alb combinat cu negru, cămașă imaculată, pantaloni închiși la culoare și un accesoriu clasic la gât.

Din cauza unor probleme severe de alergie la plante, buchetul miresei a fost compus exclusiv din trandafiri în nuanțe de alb și roz.

Citește și: Simona Trașcă are o relație cu un cântăreț. Cine este și cu ce se ocupă noul ei iubit: „Ne-am dat seama că nu putem să stăm despărțiți”

Petrecerea fastuoasă s-a desfășurat într-un restaurant select din localitatea Ștefănești. Lista de oaspeți a inclus nume importante din lumea mondenă, printre care Viorica și Ioniță din Clejani, Oana Roman, Vica Blochina, Sânziana Buruiană, Adriana Bahmuțeanu sau Mihai Mitoșeru.

Distracția de pe ringul de dans a fost asigurată de Elis Armeanca și Răzvan de la Pitești, dar și de proaspătul însurățel, Marian Buzilă, care a cântat pentru cei prezenți.

Cum a apărut nașa Mara Bănică la nuntă

O prezență extrem de admirată a fost nașa de cununie, Mara Bănică, care a sosit la eveniment la brațul soțului ei. Vedeta de la Antena Stars a captat toate privirile cu o rochie lungă de culoare turcoaz, mulată pe corp, care i-a evidențiat silueta vizibil subțiată în ultima perioadă. Ea a optat pentru simplitate și rafinament, având părul prins într-un mod relaxat și un machiaj discret.

Pentru petrecerea de nuntă, jurnalista a ales o rochie lungă până în pământ, mulată pe corp, neagră în partea de jos și argintie în partea de sus.

„Ieri pe seară, la biserica noastră de suflet, Sfântul Gheorghe Nou, i-am cununat pe Simona și Marian. Am dorit discreție totală și am avut-o! Iubim această biserică mult, aici ne-am cununat și noi, aici ne-am botezat copiii, aici a fost slujit drumul tatei spre cer…', a transmis Mara Bănică.

Citește și: Cum gestionează Ianca Simion hate-ul din online. Pasiunile care îi ocupă timpul liber, la 21 de ani: „Pe lângă social media și producție creativă, iubesc să scriu și să recit poezii!' / EXCLUSIV

Ulterior, prin intermediul rețelelor de socializare, Mara Bănică a transmis un mesaj emoționant pentru Simona Trașcă și Marian Buzilă.

„Casă de piatră, Simona și Marian! Să vă iubiți, să vă respectați și să fiți înțelepți!', a mai scris Mara Bănică la postarea pe care a mai făcut-o uletrior pe pagina sa personală de Facebook.

Ce meniu special au ales mirii pentru invitați

Invitații s-au delectat cu preparate alese. Primul fel a cuprins gustări variate, precum brânză cu rucola, preparat Caesar cu pasăre, mini-eclere umplute cu vinete, mici frigărui cu specialități din carne și cașcaval, plus pâine prăjită cu pește.

Ulterior, celor prezenți la nuntă li s-a servit pește Dorada însoțit de orez și legume, urmat de o friptură fragedă din porc și pui, garnizită cu cartofi la cuptor și varză.

Sursa foto: Instagram/ Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton