Ce anunț a făcut Smiley, după 20 de ani de carieră. Smiley, pe numele real Andrei Tiberiu Maria, și-a construit o carieră bogată de-a lungul celor peste 20 de ani, de când debutat în industria muzicală, ca membru al trupei Simplul. Artistul a spus, în cadrul unui interviu recent, cum anume s-a ales cu porecla „Smiley”, dar și ce schimbare radicală vrea să facă în privința carierei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Smiley, 40 de ani, este unul dintre cei mai de succes artiști din showbiz-ul autohton, iar anul acesta s-a căsătorit cu Gina Pistol, alături de care este tatăl unei fetițe adorabile, pe nume Josephine. Artistul a debutat în muzică în 2001, când s-a alăturat trupei Simplu. Cântărețul a mărturisit, în cadrul unui interviu, că porecla de „Smiley”, i-au dat-o chiar colegii lui de trupă. Smiley, care se numește de fapt Andrei Tiberiu Maria, are de gând să facă o schimbare radicală în privința carierei.
Ce anunț a făcut Smiley, după 20 de ani de carieră
Smiley a făcut un anunț care-i va bulversa pe fanii artistului. Acesta a declarat că vrea, ca la un moment dat, ar vrea să renunțe la numele său de scenă, care l-a făcut atât de popular în ochii publicului.
„Nu, nu-mi pare rău, cred că mi s-a potrivit foarte bine porecla asta. M-au întrebat mulți oameni de ce mi-am pus numele ăsta sau de ce mi-am pus numele ăsta de scenă. Și le-am spus că nu mi l-am pus, l-au pus colegii mei de la Simplu și cred că mi se potrivește foarte bine. Nu în toate zilele. Cred că artistul Smiley e o treabă asemănătoare cu Andrei, dar în multe privințe diferită. Dar m-am gândit să renunț la Smiley, cu totul, la un moment dat. Probabil că se va termina și povestea asta, dar nu curând', a declarat Smiley, potrivit digifm.ro.
Cum s-a schimbat viața lui Smiley după ce a devenit tată
Viața lui Smiley s-a schimbat complet de când în viața lui a apărut micuța Josephine, fiica lui și a Ginei Pistol. Artistul mărturisește că acum se trezește ceva mai devreme, pentru a putea petrece timp cu fetița.
„Diminețile sunt mai încărcate pentru mine acum. Nu e ca și cum mă trezesc și îmi văd de treaba mea. Mă mai joc cu fiica mea. Avem noi ritualurile noastre, stăm, citim dimineață, mai dansăm, mai ascultăm balet', a povestit artistul.
Sfaturile lui Smiley pentru adolescenții ce vor o carieră muzicală
Smiley a oferit și câteva sfaturi pentru adolescenții care își doresc o carieră muzicală. Cântărețul menționează că perseverența, munca și răbdarea sunt foarte importante, pentru cei care vor să reușească în industrie.
„Să nu creadă că talentul e totul și să-și creeze o disciplină a talentului lor prin care să-și dezvolte abilitățile în meseria asta. Orice și-ar alege să fie, instrumentiști, să fie compozitori, artiști, trebuie să-ți creezi o disciplină să faci asta zilnic. Să aloci cel puțin o oră acestui lucru. Și să aibă curaj, să aibă curaj să facă ceea ce fac, să trimită demo-uri încontinuu oamenilor cu care vor să lucreze'. a spus acesta.
FOTO: Facebook Instagram