Adela Popescu şi Radu Vâlcan – Vacanţă la Roma

Publicat pe

Adela Popescu şi Radu Vâlcan  au petrecut patru zile superbe la Roma, oraşul lor preferat, de unde se întorc de fiecare dată… foarte obosiţi.

 

Stăteam la o cafea zilele trecute cu unul din fraţii Adelei, care ne povestea că tocmai şi-au luat un city-break la Roma şi brusc ne-am hotărât şi noi să mergem mai ales că este oraşul nostru preferat. Ne-am decis de pe o zi pe alta exact cum facem de obicei. Roma este un oraş plin de viaţă, cu străduţe colorate care dau o energie de nedescris şi pe care îl recomandăm tuturor', povesteşte Radu Vâlcan.

 

Ȋn mod normal când te duci într-o vacanţă, trebuie să te odihneşti, noi ne-am întors extenuaţi, tocmai pentru că nu contenim să strabatem oraşul în lung şi în lat. Abia aştept să se facă dimineaţă şi să o iau la pas ori la stânga, ori la dreapta, să ma plimb pe străduţe, să miros parfumul altor vremuri, să mă minunez, să îmi închipui şi să visez.  Mergând. Dar nu în pas alergător, ci umăr la umăr, în tandem, cu camaradul meu', spune Adela Popescu pe blogul ei.

 

Şi Radu Vâlcan are multe amintiri foarte frumoase pe care le va relata în curând pe blogul său: Am băut un pahar de şampanie la Fontana din Trevi seara, Adela e înnbunită după clătitele uriaşe cu ciocolată şi banane, am cumpărat magneţi pentru cei dragi, chiar şi coada interminabilă de la Vatican a fost o plăcere.'

Adela Popescu şi Radu Vâlcan – Vacanţă la RomaAdela Popescu şi Radu Vâlcan – Vacanţă la Roma

Cei doi actori pot fi văzuti în telenovela O nouă viaţă', care ajunge la final joi, 17 aprilie, de la ora 20.30, ACASA.  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter