Adelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile ei

Publicat pe

Noaptea trecută, Adelina Pestrițu a postat o serie de stories pe contul ei de Instagram prin care a anunțat că este infectată cu COVID-19. Adelina a menționat că simptomul care a trimis-o la medic, să ceară un test COVID, a fost lipsa mirosului. Însă, fanii și-au amintit imediat că în poveștile anterioare de pe Instagram, Adelina vorbea despre cât de frumos miroase, a vanilie, brăduțul odorizant din mașină.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

”Dragii mei, nu aș fi vrut să fac acest story, dar vreau să știți de la mine, așa cum le știți pe cele bune vreau să le știți și pe cele rele. Vreau să știți prin ce trec în momentul de față. Din păcate, zilele trecute am intrat în contact cu un bolnav de Covid, iar după ce au apărut primele simptome: am rămas fără gust și fără miros. Am venit, mi-am făcut un test, testul a ieșit pozitiv, iar acum mă aflu în parcarea spitalului, aștept să fiu internată”, a spus Adelina cu ochii în lacrimi, în noaptea de 1 spre 2 septembrie, în timp ce se afla în mașina personală.

Care ar fi prima neconcordanță

Deși a povestit, în jur de miezul nopții că a aflat că este infectată cu COVID-19 și a mers la spital să-și facă un test pentru că nu mai avea miros, cu doar câteva ore înainte, Adelina Pestrițu publica mai multe videoclipuri în care le povestea fanilor cât de frumos îi miroase mașina cea nouă, achiziționată de doar câteva zile, dar și ce miros puternic are brăduțul odorizant din mașina sa: „Vedeți ce brăduț am în mașină? L-am pus să schimb mirosul în mașină, de fapt, nu trebuia pentru că miroase a nou. Știți mirosul ăla de nou, de mașină nouă?! Foarte tare, doar că mie îmi place vanilia și mi-am cumpărat și eu un brăduț din ăsta… Acum ce să mai fac…” și trage adânc aer în piept pentru a susține ideea că în mașină miroase frumos.

Citește și: Cristina Ich e sceptică în privința Adelinei Pestrițu, după ce a anunțat că suferă de COVID-19: „Niciodată nu mi-am imaginat că ești foarte bine pe zi, mirosind brad… și seara te lovește COVID'

„Am scos brăduțul ăsta pentru că mă enerva îngrozitor, în fiecare story apărea un brăduț galben. Nu mai vreau nici un brăduț galben, să fie clar. Vreau să fie un cadru simplu și curat. Bine, nu că nu ar fi fost curat, că miroase frumos ăsta, a vanilie. Dar cu brăduțul? Vara cu brăduțul? O să-l las prin buzunarul de la ușă!”, a spus Adelina, din nou, câteva minute mai târziu.

Adelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile eiAdelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile ei

Ulterior, Adelina a plecat la o ședință foto și, patru ore mai târziu de la povestea cu brăduțul, a apărut cu o mască pe nas și gură, în mașina sa. Și a urmat anunțul legat de faptul că este infectată cu COVID-19. La 23.37, mai exact, pentru că a postat și ora intervenției sale.

„Din păcate, zilele trecute am intrat în contact cu un bolnav de COVID”, își începe Adelina discursul, cu ochii în lacrimi, și vizibil afectată de ceea ce trăiește.

Citește și: Adelina Pestrițu are COVID-19. Vedeta a făcut anunțul în lacrimi: 'Îmi este teamă pentru mine și pentru ai mei'

„Iar după ce au apărut primele simptome – am rămas fără gust și fără miros, am venit, mi-am făcut un test. Testul a ieșit pozitiv, iar acum mă aflu în parcarea spitalului, aștept să fiu preluată și internată”, a continuat Adelina.

Adelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile eiAdelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile ei

O a doua neconcordanță

Adelina spune că a intrat, în urmă cu câteva zile, în contact cu o personă infectată, dar că nu a știut acest lucru. Și, mai mult, că au început să apară primele simptome. Întrebarea care se impune: de ce a mai ieșit din casă dacă avea chiar și cea mai mică bănuială că ar putea suferi de COVID-19? Aceeași întrebare și-o pun și cei de la dcnews: „De ce a mai ieșit din casă dacă știa că are simptome? Pentru că vedeta s-a filmat în timp ce s-a întâlnit cu mai multe persoane, pentru proiectele personale pe care le are.”

Adelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile eiAdelina Pestrițu a stârnit revoltă în online, după ce a anunțat că are COVID-19. Fanii au observat imediat neconcordanțele din declarațiile ei

Cum și-a dat Adelina seama că nu mai are gust și miros

„Desigur, toți din familia mea vor fi și ei testați, respectiv Zeny, bunicii, soțul a ieșit negativ. Dar vă țin la curent. Nu am știut că persoana respectivă este infectată cu COVID, eu mi-am făcut testul după ce am rămas fără gust și fără miros. Mâncam o ciocolată și efectiv nu mai aveam niciun gust.

Nu înțelegeam de ce simt ca și cum aș mânca hârtie. Deocamdată, starea mea de sănătate este bună, în afară de faptul că nu mai am gust și miros. O să vă țin la curent. Protejați-vă, purtați masca și aveți mare grijă de voi! Sănătate multă! Și vreau să vă mai spun un lucru: îmi este teamă pentru mine și pentru ai mei. Dar eu am mare încredere că totul va fi bine. Purtăm masca în continuare, da?”, a mai spus Adelina Pestrițu. Cu toate astea, ieri, când ea deja avea simptome și cel mai probabil că făcuse demersurile pentru a-și face test, atât ea, cât și soțul, Adelina au ieșit din casă și s-au întâlnit cu o mulțime de oameni.

Citește și: Adelina Pestrițu se mută într-o casă inteligentă: „Am intrat pe ultima sută de metri. De acum o să vorbesc mai mult cu Alexa decât cu soțul”

O altă întrebare pe care o ridică cei de la DCnews.ro: „Atunci când vorbim despre rezultatul testului: Când și cum i-a venit atât de repede rezultatul testului, când, în mod normal, acesta poate fi disponibil în cel puţin 24 de ore?”

Comentariile fanilor săi

Peste 300 de comentarii a primit Adelina la ultima fotografie postată pe Instagram. Cei mai mulți dintre fani o încurajează și îi doresc însănătoșire grabnică, însă sunt și persoane care nu înțeleg tocmai neconcordanțele prezentate mai sus și o acuză pe brunetă că joacă teatru.

„Doamne, as vrea sa nu greșesc, as vrea sa pot crede asta… Dar nu pot… Având în vedere ca muncesc într-un spital la curățenie, și toate persoanele care sunt suspecte de Covid 19 sunt preluate de asistenți îmbrăcați din cap pana în picioare, și plus ca nu au voie sa părăsească spitalul… Nu sțiu cum de, pe tine te-a lăsat sa părăsești spitalul, fiind pozitiva de Covid 19…. Absurd, ciudat… Așteptăm vesti, chiar sunt foarte curioasa ce o sa se întâmple pe parcurs, deși eu îți doresc sănătate multa și ție și mai ales familiei, eu nu îmi pot imagina zile, fără fetita mea departe… Cred ca as fi într-o depresie deplina, dar dacă asta ne rezerva viata, nu avem încotro…însănătoșire grabnică”, a fost reacția a unei angajate a spitalului, după ce Adelina Pestrițu a fost testată pozitiv cu COVID-19.

Citește și: Zeny împlinește 2 ani: „Viața noastră este o reală bucurie alături de tine!” Surpriza pregătită de Adelina Pestrițu pentru fetița ei

„De ce mințiți? Care e scopul promovării la nesfârșit a acestui virus? Eu nu vreau sa fiu Toma necredinciosul, dar pe story ul acestei doamne, acum 20 de ore simțea din plin aroma unui deodorant de masina, iar 10 ore mai târziu avea și test pozitiv, facut si miros și gust dispărut… măcar dacă mințiți mintiti frate mai cu cap”,

„Cu câteva ore înainte spunea că miroase frumos brăduţul, iar acum şi-a pierdut şi gustul, şi mirosul…”,

„Cum e posibil sa fie diagnosticata cu COVID si totusi sa fie afara, fara masca, fara izoleta si sa aiba libertatea sa se filmeze?”,

„Eu nu înțeleg de ce te ai plimbat azi toata ziua daca stiai ca ai facut un test de covid ,ca ai intrat in contact cu o persoana pozitiva ,ba mai mult aveai deja primele simptome… Sanatate multa iti doresc!”,

„Pai daca erai suspecta de Covid trebuia sa stai in izolare pana la aflarea rezultatului si daca e cum spui ca ai ramas fara gust si miros cum se face ca mirosul de vanilie si mirosul de masina noua il simti??!!! Chiar atat de prosti sa fim sa te credem??? Cât teatru mai trebuie să joci!!!”,

„Nu pot sa cred adelina ca si tu ai ajuns sa faci treaba asta. In decursul zilei de azi iti miroseai bradutul cu miros de vanilie din masina dupa cum era pe story , deci ai miros. Eu nu te cred ca ai covid insa sunt curios de motivul real pt care vedetele sunt puse sa faca treaba asta.”,

„In momentul in care faci un test de covid, trebuie sa stai in casa, nu sa te întâlnești la „studiouri” cu alții. Iar rezultatul se da in câteva zile… cât de mare a fost suma primită sa joci teatru? Transmite le ca e un teatru ieftin și nu multă lume e proasta sa înghită schimbarea ta de spirit de la o ora la alta.. dar ca și celelalte vedete „vindecate” ca prin minune: „Banii vorbesc”.. cum se face ca doar voi ăștia de sus va îmbolnăviți, iar noi ăștia de rând, trăim ca pana acum… Mdaaaa.”,

„Deci tu azi asteptai rezultatul unui test Covid si, totusi, ai iesit din casa?! Nu stiai ca poate sa iti vina rezultatul pozitiv si ca ar trebui sa fii responsabila si sa stai in casa pana primesti raspuns??? Ori minti cu nerusinare, ca ai pus toata ziua story-uri vesele si te-a apucat plansul la 12 noaptea, ori esti o iresponsabila (ca sa nu zic altfel) care are tupeul sa ne dea noua sfaturi despre purtatul mastii, dar ea se plimba stiind ca ar putea fi infectata!!”,

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter