Adrian Nartea, primele declarații după ce s-a întors de la Asia Express: „Nu ai cum să nu te pierzi cu firea. Cât de zen să fii?”. Cum a fost primit acasă de soție și fiice

 Miniosu Alexandra
.

Adrian Nartea a făcut primele declarații după ce s-a întors de la Asia Express. În competiția ce va fi difuzată din toamnă la Antena 1, îndrăgitul actor face echipă cu Cosmin Vîjeu, colegul lui de la teatru, cunoscut și ca nepotul actriței Monica Davidescu. Adrian Nartea a oferit câteva detalii de culise și a spus cum a fost primit acasă de familie. Pentru el, a fost cea mai lungă perioadă în care a lipsit de lângă soție și cele două fiice ale lor, adică aproximativ două luni.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Adrian Nartea s-a întors, recent, din Asia Express, competiție în care face echipă cu un alt actor, Cosmin Vîjeu. Cel dintâi a făcut primele declarații despre experiența trăită pe Drumul Zeilor prin Thailanda, Malaezia și Indonezia, unde au avut loc filmările pentru noul sezon al show-ului ce va fi difuzat din toamnă la Antena 1. Deși a dus dorul familiei, actorul a fost liniștit că fiicele lui sunt pe mâini bune, cu soția. În plus, și soacra lui s-a mutat temporar la București pentru a avea grijă de ele.

adrian-nartea-1adrian-nartea-1

Citește și: Ce frici are Adi Nartea legate Asia Express: „Am rumegat-o mult înainte”

Citește și: De ce nu a mers Adrian Nartea cu soția la Asia Express: „Noi ne-am dedicat creșterii fetelor, fără bone, fără soacre, fără bunici”

Citește și: Ileana Badiu, adevărul despre rivalitatea cu Mihaela Rădulescu: „Eu am avut o relație cu Elan Schwartzenberg cu mult timp înainte ca ea să devină iubita sau soția lui. Eu nu aveam…'

Citește și: Mădălina Ghenea explică imaginile în care apare dansând pe masă, după ce a fost criticată: „Unii oameni trebuie să se calmeze puțin. Sunt actriță, oameni buni! În viața reală…'

Adrian Nartea, primele declarații după ce s-a întors de la Asia Express

Actorul Adrian Nartea consideră că show-ul Asia Express e o experiență care-ți schimbă viața și care te scoate foarte mult din zona de confort.

A fost foarte mișto, este o experiență care îți schimbă efectiv viața. Te scoate foarte mult din zona de confort, cea mai mare necunoscută am fost eu, pentru că te pui în niște situații cu care în mod normal nu prea te-ai întâlnit și atunci Asia express îți oferă un context în care poți să te descoperi mult mai mult pe tine.

În toate țările în care am fost – Thailanda, Malaezia, Indonezia – absolut ăsta a fost răspunsul tuturor, chit că erau budiști, musulmani sau hinduși. Toți ziceau: Nu mai îmi mulțumiți atât de mult, pentru că eu nu o fac neapărat pentru voi, eu o fac pentru sufletul meu, pentru că știu că faptele bune mă înnobilează și se vor întoarce într-un fel sau altul'.

Asta era pilda pe care, de fiecare dată, o primeam când ne simțeam efectiv îndatorați tuturor celor care ne cazau sau ne luau cu autostopul sau ne făceau un favor. Este vorba de relația interumană care practic îți face să dispară orice fel de limitare și barieră, cum ar fi cultura sau cum ar fi limba', a povestit Adrian Nartea pentru cancan.

„Evident sunt situații și situații, nu ai cum să nu te pierzi cu firea'

Îndrăgitul actor a fost impresionat de amabilitatea localnicilor și dorința lor de a ajuta. Totodată, Adrian Nartea a recunoscut că există situații în care „nu ai cum să nu te pierzi cu firea', în timpul probelor.

Evident sunt situații și situații, nu ai cum să nu te pierzi cu firea. Cât de zen să fii? Normal că te pierzi cu firea! Important este cum îți regăsești echilibrul după aceea și cât de repede. Situațiile sunt de așa natură și atât de bine gândite, încât indiferent de cât de bine pregătit ești, clar vine o probă în care nu ai fost deloc pregătit, adică e atât de divers. Adică ai probe pe chestii fizice, unde te simți în stare, după care ai probe, la care ai carențe. Toți am mâncat scârboșenii. A fost un efort la comun, dar, într-adevăr eu pot să spun că am o rezistență mai mare la scârboșenii', a adăugat el.

Cum a fost primit acasă de soție și fiice

Luna trecută, echipele de la Asia Express au revenit în România, după aproape două luni în care s-au aflat pe continentul asiatic. Ajuns acasă, Adrian Nartea a avut parte de o primire emoționantă din partea soției sale, Alina Ferinceac, dar și din partea fiicelor lor, Mara și Petra.

Primirea a fost…cu lipici, nu se mai dezlipeau de mine. Momentul în care m-am întors a fost minunat, efectiv m-am pus în genunchi ca să fiu la nivelul lor, au venit și m-au doborât. Săraca, Alina, nu mai avea loc și a așteptat ca ele să se liniștească ca să pot să mă iau în brațe și cu Alina.

A fost emoționant momentul. După atâta vreme Petra a mai crescut cu 2 cm cred, Mara s-a făcut mai domnișoară, adică lucrurile au fost așa, uau, unde am fost? Adică am fost într-o capsulă a timpului, efectiv așa am simțit', a dezvăluit acesta.

Totodată, Adrian Nartea a mărturisit că nu le-a ascuns fiicelor sale motivul pentru care a lipsit de acasă, deși mezina familiei e încă destul de mică. Actorul consideră că cei mici nu trebuie păcăliți.

„Copiii nu se păcălesc, pentru că dacă îi păcălești ceea ce simt ei o să vină în contradictoriu cu ceea ce le spui și atunci le creezi efectiv o altă lume și nu e corect pentru nimeni. Le-am spus adevărul, ele au înțeles, Mara bineînțeles că e mai mare a înțeles, știa că e pentru televizor. Mă mai văzuse la televizor și știa că tati e actor și că asta face. Petra a înțeles că tati a plecat într-o aventură și se întoarce. Important este să știe că tati se întoarce', a explicat Adrian Nartea.

Soacra lui s-a mutat temporar la București pentru a avea grijă de fetițe

Timp de aproape două luni, Adrian Nartea a lipsit de acasă, pentru Asia Express. Până la această competiție, el nu a fost plecat de acasă mai mult de două săptămâni, tot pentru carieră. Pentru că știa de la început că va fi plecat de acasă o perioadă lungă, s-a bucurat când a aflat că soacra lui va veni să o ajute pe soție cu fiicele lor.

Dacă era ceva, eu aș fi fost anunțat oricum oricând de producție. Producția informa familia acasă că totul e în regulă și atunci lucrurile au fost foarte ok și în control și eu aveam liniștea asta că ele sunt ok și că dacă se întâmplă ceva, voi ști clar și voi avea tot ajutorul și tot sprijinul. Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic.

Soacră mea a fost cea care și-a sacrificat gospodăria de la Suceava și a venit și a stat mult cu fetele. Maică-mea de la Brașov are altă nepoată în sarcină cum ar veni, nu e că nu ar fi venit și ea, dar nu a fost nevoie. Dar da, acasă, Alina practic a fost cu mama ei, au făcut acolo un cuibușor. Mai ales pentru fete a fost foarte important, pentru că ele se joacă cu bunica lor și sunt foarte liniștite în prezența ei', a completat Adrian Nartea.

Sursă foto: Instagram, Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton