Amalia Enache - Aventura de 2 saptamani in Thailanda

 Revista VIVA
.

Amalia Enache, prezentatoarea Stirilor Noptii de la Pro Tv, a avut parte de o vacanta cu de toate in Thailanda.

Timp de doua saptamani, Thailanda s-a lasat batuta-n lung si-n lat de catre vedeta Pro Tv, din Bangkok pana in jungla cu giboni din nord, dintre ruinele de caramida ale primei lor capitale-Sukhothai pana sub palmierii uriasi de pe plajele din sud, dintre templele aurite pana la casele ridicate din cateva bete si doua maini de paie.

„Nu cred ca-i poti rezista Thailandei, indiferent ce tip de calator esti: aventurier, comod, sarac, bogat, ca-ti place sa lenevesti la soare sau sa fii activ. Ceva din toate astea tot te va seduce, iar ei, thailandezii simt asta. E ceea ce si vor, intr-un mod foarte sincer: sa-i placi, sa le admiri tara, sa-ti fie bine acolo si de la Thailanda incolo.”

„Si in Thailanda, poti ajunge pana in creierii muntilor din Nord unde stii ca s-au asezat triburi venite din indepartata Mongolie, din China sau cele haituite de noua administratie din Myanmar (fosta Burma) si acolo te trezesti ca ele, triburile, te asteptau, cu bazaruri in fata satelor, cu oamenii aliniati ca la Muzeul Satului sau mai rau, ca la o gradina zoo, insa cu oameni. Te asteptau pe tine, turistul, sa-i privesti, sa te miri si sa lasi niste bani. Un miracol s-a petrecut cu mine in cele doua saptamani de vacanta in Thailanda. Tara asta m-a absorbit cu totul, ea pe mine, pe nestiute parca, in setea mea de-a o mesteca, de a asimila informatii despre istoria ei, credintele ei, despre oamenii ei sau pure curiozitati de turist: elefantii, o calatorie cu barca pe rau, vizita la triburile Karen, Akha si Paduang, o plimbare cu bicicleta la rasaritul soarelui printre ruine vechi de mai bine de 800 de ani, rezervatii naturale cu cascade pe multe niveluri, bazarurile oraselor, plimbarea cu tuk-tukul sau cu autobuzul local.”, spune Amalia.

„Thailanda m-a ispitit cu joaca de-a maimuta in jungla, agatata de tiroliana deasupra copacilor si unde am simtit cum e sa « zbori » ca gibonii dintr-un copac in altul.”, isi aminteste vedeta cu emotie.

„Fiecare intalnire cu un om al locului, ca te asteapta sau nu sa treci pe la el, e ca un ceai de plante, nici nu-ti dai seama la inceput cum se transforma usor-usor in medicament. Cum sunt unii meteo-dependenti, cred ca suntem si socio-dependenti. Iar cand ajungi intr-o lume in care nu vezi furie, in care totul se rezolva cu calm si in care in orice directie privesti, cineva iti va zambi, o liniste si-o stare de bine se instaleaza pe nesimtite si in interiorul tau.”
 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton