Anca Lungu – Cele mai gustoase reţete de sezon

Publicat pe

Petrecerile și sărbătoarea nu se sfârșesc o dată cu decembrie.Din contră, distracția continuă și în lunile ianuarie si februarie, pentru mulți aceasta fiind adevărata vacanță de iarnă. Ca inspirație, am rugat-o pe Anca Lungu să ne recomande cele mai gustoase rețete de anotimp.

12310430_1068996843110616_1740162669707144766_n

Timpul e prețios, așa că e mare păcat să-l irosim în bucătărie. Nu, soluția nu este să cumpărăm mâncare gata făcută. Departe de mine acest gând. Soluția este să înlo­cuim rețetele tradiționale, mai greoaie, pe care oricum le vom întâlni în vizitele la părinți, cu rețete mai rapide, gustoase și mai ușor de digerat. Mie așa îmi place să procedez. Îmi place să-mi surprind oaspeții cu ceva diferit și chiar dacă mă hotărăsc să pregătesc și ceva tradițional, să spunem sarmale, fac în așa fel încât varianta mea să fie mai sănătoasă și puțin diferită.

Am ales să vă propun două rețete care se prepară rapid și care au un grad de dificul­tate foarte redus. La felul principal – cremă de sfeclă roșie cu hrean și rață crocantă, iar la desert – pere fierte în vin roșu.

Cremă de sfeclă roşie cu hrean şi raţă crocantă

Dragele mele prinţese autoexilate la cratiţă, această reţetă a fost testată de Prinţesa Polonic pe trei prieteni la care se adaugă şi Prinţul, iar reacţiile au fost atât de bune, încât merită trasmisă mai departe.

– o raţă

– 2 rădăcini mari de sfeclă roşie

– 6 linguri de hrean ras

– 100 ml smântână pentru gătit

– sare de mare

– piper negru proaspăt râşnit

Alegeţi un şorţ vesel care să vă protejeze ţinuta regală în care veţi întâmpina oaspeţii, apoi, vorba românului născut poet, treceţi la treabă! Încingeţi cuptorul la 180 de grade, perpeliţi la flacără raţa curăţată de măruntaie, întocmai cum a făcut prinţul meu, apoi asezonaţi-o cu sare şi piper, aşezaţi-o confortabil într-o tavă puţin adâncă şi înveliţi tava cu o plăpumioară din folie de aluminiu.

Băgaţi înaripata la cuptor. O oră va dormi cuminţică sub folia de aluminiu, timp în care vă puteţi apuca de crema cu hrean: curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe cele două sfecle, apoi puneţi-le la fiert cu puţină sare. Cu un blender pasaţi sfecla fiartă, adăugaţi smântăna lichidă şi hreanul, apoi asezonaţi crema cu sare şi piper şi e gata! Tot ce mai trebuie să faceţi este să mai aveţi răbdare încă o oră în care raţa noastră se va perpeli fără folie de aluminiu deasupra, astfel încât să se rumenească bine şi să devină crocantă. Crema de sfeclă roşie cu hrean se poate savura şi caldă şi rece, alături de raţa crocantă proaspăt scoasă din cuptor.

Poftă Nebună!

Pere fierte în vin roşu

E cel mai simplu şi cel mai aromat desert din lume! Nu veţi petrece o veşnicie în bucătărie şi vor dura mai mult laudele musafirilor sau ale prinţului vostru iubit, decât reţeta în sine.

Ingrediente:

– 750 ml vin roşu demisec

– 4 linguri de zahăr brun

– 3 felii de portocală

– o lingură de cuişoare

– 2 batoane de scorţişoară

– o rădăcină de ghimbir curăţată şi tăiată în două

– 6 pere coapte, dar tari (cele din soiul Williams ar fi potrivite)

– 200 g de frişcă (pentru servit)

– câteva frunzuliţe de mentă

Trebuie să cureţi perele cu grijă lăsându-le codiţa intactă, iar cu o linguriţă să scobiţi partea de jos a cotorului. Între timp puneţi la fiert într-o oală vinul roşu împreună cu zahărul, feliile de portocală, ghimbirul, scorţişoara şi cuişoarele. Scufundaţi perele în lichidul aromat şi fierbinte şi fierbeţi-le cam 15-20 de minute. După ce s-au răcit în aceaşi baie de arome în care au fiert, le puteţi savura alături de câteva linguri de frişcă vanilinată.

Poftă Nebună!

Oana Popoiag, Foto: Facebook

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter