Angelina Jolie – Într-o vizită emoţionantă în taberele de refugiaţi sirieni

Publicat pe

Ambasadoare ONU, Angelina Jolie a plecat într-o nouă misiune umanitară, ea vizitând taberele de refugiaţi sierieni din Grecia şi Liban.

 

Nu depare de Atena, în portul Pireu ajung zilnic mii de refugiaţi din Siria care fug din calea războiului, iar Angelina Jolie s-a aflat preţ de câteva ore în mijlocul lor vorbind cu aceştia despre situaţia lor dramatică.

 

Înainte de Grecia, Angelina a mers în Liban unde a ţinut şi o conferinţa de presă la Bekaa, în ciuda ploii persistente. Soţia lui Brad Pitt a caracterizat actuala stare de fapt drept „tragică şi ruşinoasă' şi a insistat pentru adoptarea unor soluţii imediate.

 

De la începerea conflictului din Siria, din 2011, aproape 5 milioane de sirieni au fost nevoiţi să-şi părasească ţara, provocând una dintre cele mai mari crize a emigranţilor în ţările vecine, dar şi în Europa.

 

Angelina Jolie lucrează alături de ONU de 14 ani, iar copiii săi sunt la curent cu acţiunile sale umanitare. Recent, fiica sa, Shiloh, a fost surprinsă purtând o bluză pe care era imprimat un mesaj clar: „Einstein was a refugee'(Einstein a fost refugiat), semn că fetiţa este foarte conectată la ceea ce se întâmplă în prezent în această parte a lumii.

 

Foto: Hepta

 

Angelina Jolie – Într-o vizită emoţionantă în taberele de refugiaţi sirieniAngelina Jolie – Într-o vizită emoţionantă în taberele de refugiaţi sirieni

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter