Bebe Cotimanis își trăiește, realmente, a doua tinerețe. Actorul de 64 de ani se află în America, împreună cu Iulia Dumitru, femeia pentru care a divorțat după 17 ani și pare mai fericit ca niciodată. Porumbeii nu fac risipă de gesturi romantice și nu ezită să arate tuturor cât de mult se iubesc.
Lui Bebe Cotimanis nu i-a păsat de gura lumii atunci când a decis să divorțeze după 17 ani de Florina Mărcuță. S-a spus că motivul pentru care actorul a pus punct mariajului a fost chiar Iulia Dumitru, actrița mult mai tânără, care îi este acum iubită oficială.
Chiar dacă povestea lor de dragoste a început de când Cotimanis era însurat și nimeni nu a dat prea multe șanse acestei relații, iată că ea continuă și este cât se poate de fericită.
Aflați acum în America, Bebe Cotimanis și Iulia Dumitru au postat pe rețelele de socializare o fotografie pe care au făcut-o la Cascada Niagara și care lasă să se observe lesne cât sunt de îndrăgostiți unul de celălalt.
Interpretul personajului Cezar din serialul „Vlad' le-a povestit prietenilor că nu-și imagina ca la 62 de ani să divorțeze de femeia care i-a stat alături 17 ani, însă dacă nu ar fi făcut acest pas, ar fi regretat toată viața.