Bianca Rus a slăbit 60 de kilograme, iar acum s-a dat pe mâna medicului estetician... "Bărbaţii nu mă recunosc pe stradă"!

Publicat pe

După ce a slăbit mai bine de 60 de kilograme în urma operației de micșorare a stomacului, Bianca Rus a trecut la alt gen de îmbunătățiri – bruneta s-a dat pe mâinile medicului estetician pentru a-și face mici ajustări… iar acum e greu de recunoscut!

Cei care o știu pe Bianca Rus de acum câțiva ani, întâi apetisantă și pufoasă, mai  apoi excesiv de… rubicondă, nu o vor recunoaște pe Bianca de astăzi, cu mai mult de 60 de kilograme mai slabă, din punct de vedere fizic jumătate din femeia care era! În urma operației de micșorare a stomacului, artista a ajuns să cântărească 53 de kilograme și arată senzațional. Cu toate acestea, bruneta nu a dorit să se oprească aici, decizându-se să-și augumenteze buzele cu ajutorul medicului estetician. Ulterior, mulțumită de rezultatul injectării, Bianca a postat fotografia pe contul ei de socializare, alături de comentariul  „Buzele cele mai frumoase sunt cele ce spun adevărul”.

Artista nu-și neglijează însă nici silueta după ce a slăbit și are mare grijă de regimul ei alimentar: „Acum am 53 de kilograme. mănânc sănătos, mănânc puțin. Astăzi, de exemplu, am mâncat o salată de creveți. Fără uleiuri, fără nimic care să fie prăjit. E o dietă bazată pe tot ce am eu nevoie. Fac și sport. Iau în serios și sportul. Îmi place să mă încălzesc 10-15 minute, după care fac bandă, bicicletă, cardio…. Nu mi-e poftă de nimic”, povestea Bianca Rus la Antena Stars.

Bianca Rus e tot singură…

Cât despre viața sentimentală, artista sugerează că nu este încă pregătită pentru o relație, povestind, amuzată, că bărbații nu o mai recunosc pe stradă…

„Sunt bine. Sunt Bianca doar. Eu mă descurc, îmi fac cumpărături singură. Bărbaţii nu mă recunosc pe stradă. Nici nu vreau să aud de ei. Nu sunt pregătită să trec de etapa în care sunt. Sunt singură pentru că am avut supărările pe care le-am avut, au fost demult într-adevăr. Parcă nu mi-am revenit aşa, în interior. Exterior… sunt veselă, sunt OK. Viaţa merge mai departe”, a spus Bianca Rus.

Sinceri să fim, nu numai bărbații nu o recunosc pe stradă, ci, în general, fanii ei, pentru că artista este într-adevăr de nerecunoscut. Iar de când și-a injectat și buzele, cu atât mai puțin!

Foto: Instagram

 

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter