Brigitte Pastramă, primele declarații după ce a pierdut sarcina: „A trebuit să mă refac și psihic și fizic!”

Publicat pe

În vara acestui an, Brigitte și Florin Pastramă au avut parte de unul dintre cele mai fericite momente din viața lor de cuplu, dar și unul extrem de trist. La începutul lui iulie au devenit soț și soție, însă trei săptămâni mai târziu, Brigitte a pierdut copilul pe care și-l doreau atât de mult. Mai îndrăgostiți ca oricând, cei doi nu au renunțat, însă, la ideea de a deveni părinți. Brigitte a reușit să se refacă după pierderea sarcinii și este din nou pregătită să rămână gravidă.

 

„Ne-am dorit să ne mărim familia, dar n-a fost să fie. Încă mai încercăm să avem un copil. Am fost gravidă, dar am pierdut sarcina, la două, trei săptămâni. A fost o sarcină asistată, am făcut un tratament hormonal și m-am îngrășat zece kilograme. Cine spune că nu te îngrași când faci însămânțare artificială, minte. 

La o clinică de la noi am fost,  a doua zi după nuntă pentru că Florin și-a dorit foarte mult un copil, însă nu a fost cel mai reușit procedeu, din moment ce am pierdut sarcina la doar trei săptămâni. Eram în vacanță când am pierdut sarcina și a fost foarte greu. A trebuit să mă refac și fizic, și psihic. Acum totul este bine, mai am puțin și-mi revin și cu greutatea.  Am renunțat la ideea de însămânțare artificială și vom merge pe varianta naturală, cu voia lui Dumnezeu.', a povestit Brigitte la Pro TV.

Florin a adus gelozie în familie

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca relația dintre Brigitte și Florin Pastramă să se tranforme într-o căsnicie, dar iată că au depășit așteptările tuturor celor care îi vedeau despărțiți la ieșirea din casa de la Ferma, show-ul TV în care s-au cunoscut.

La începutul lunii iulie au avut o nuntă ca-n povești și mai apoi o lună de miere pe măsură.

„Am avut o lună de miere prelungită. În prima parte am fost în Franța, la Saint Tropez și pe Coasta de Azur și apoi am plecat în Dubai. Sarah, fetița mea cea mică, în vârstă de 12 ani, a devenit geloasă pe Florin. Mi-a spus că atunci când nu era el, ea mergea cu mine peste tot.  Acum, eu îl iar doar pe el. Așa că, a trebuit să mergem pentru ea la Disneyland, înainte să înceapă școala', a povestit Brigitte la Măruță pe canapea.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva