Cătălin Botezatu – Pe urmele vedetelor într-o vacanţă fabuloasă în Turcia

Publicat pe

Cătălin Botezatu a petrecut vacanţa de Paşte în avans, designerul alegând să se relaxeze timp de 5 zile în două hoteluri exclusiviste din zona Belek, Turcia.

 

Cazat la Cornelia Diamond şi Gloria Serenity, două dintre cele mai frumoase resorturi, acolo unde îşi petrec vacanţele vedete internationale, oameni de afaceri, sportivi, chiar şi preşedinti de stat, Cătălin Botezatu şi-a reîncărcat bateriile pentru perioada următoare când are agenda plină de filmări şi prezentări de modă.

 

Cătălin Botezatu – Pe urmele vedetelor într-o vacanţă fabuloasă în TurciaCătălin Botezatu – Pe urmele vedetelor într-o vacanţă fabuloasă în Turcia

 

Designerul a jucat golf pe unul din cele mai vaste terenuri de acest tip din lume, unde au ajuns in trecut si celebritati precum David Beckham, Tiger Woods, sau romani precum Dinu Pescariu, Viorel Catarama, Ilie Nastase sau Ion Tiriac.

 

„Verde cat cuprinzi cu ochii. A fost superb! Golful este sportul pe care imi doresc sa il invat cat se poate de bine,  mai ales ca am prieteni care participa la astfel de competitii. Mr. Peter mi-a recomandat unul din cei mai buni antrenori. Am avut vreme superba. Rar ploua in acea regiune. M-am plimbat pe plaja, prin gradinile cu iasomie, am mancat sanatos, am facut sport, am alergat pe plaja trei kilometri in fiecare dimineata, m-am relaxat in jacuzzi in aer liber pe poienita din fata vilei. Spa-urile lor semanau cu cele din Bali, am mers la sauna umeda si uscata, am facut Thalassoterapie. Mi-am incarcat bateriile', declară designerul.

 

În plus, Cătălin a participat în premieră la o nuntă indiană organizată la Gloria Serenity, o experienţă inedită şi binevenită mai ales că designerul pregăteşte o colecţie inspirată de India.

 

A fost o experienta completa, a simturilor, o experienta gastronomica rafinata, cum numai la Paris, New York sau Singapore am mai intalnit. Am jucat golf, am inotat intr-o piscina cu apa minerale si am degustat vinuri turcesti vechi de 30 de ani. A fost una din cele mai frumoase si mai atipice vacante pe care am petrecut-o pana acum in Turcia', adauga designerul. 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter