Ce ascunde Oana Pellea in buzunar - Interviu

Publicat pe

Oana PelleaRegizeaza si interpreteaza, totodata, rolul principal in productia independenta Buzunarul cu paine', care a castigat recent Marele Premiu al Festivalului Nationat de Comedie FestCo. Piesa, scrisa de Matei Visniec, se joaca la Teatrul Metropolis si este plina de surprize.

Cat de solicitant a fost sa fiti regizorul piesei Buzunarul cu paine'? Pana unde merge compatibilitatea dintre regie si actorie?
Unui copil ii ajung noua luni ca sa vina pe lume. Acestui spectacol i-au trebuit noua ani… M-am gandit prima data la el in 2000. Au fost diferite variante, diferiti parteneri, diferite teatre, diferite incercari de regie… Am interpretat ambele personaje. La un moment dat am ramas absolut singura care mai credeam in spectacol. Si atunci am hotarat ca acest spectacol chiar trebuie sa vada lumina scenei. Atunci l-am invitat pe partenerul meu fidel Sandu Mihai Gruia sa ma insoteasca in aceasta aventura. Am luat-o de la capat pentru a nu stiu cata oara… si lucrurile au intrat pe un fagas normal. Am cautat si gasit un producator, Asociatia Erudio, si un teatru ce a preluat spectacolul, Teatrul Metropolis.

Buzunarul cu paine' a primit Marele Premiu FestCo 2009. V-ati fi asteptat ca piesa sa aiba asemenea succes, ati lucrat la ea cu gandul ca va ajunge pe un podium?
Succesul nu poate fi un scop in sine. Nu faci un spectacol ca sa iei premii. Sau, cel putin, eu nu gandesc asa. Daca la capatul drumului, dupa ce ai visat, muncit, daruit, mai vine si recunoasterea oficiala cu atat mai bine.

Cate premii din cariera ati anticipat pana acum? Care a fost cea mai neasteptata recompensa?
Acest mare premiu de la Festivalul National de comedie FestCO este o foarte mare surpriza. Din foarte multe motive. Eu functionez in sistemul independent din 1999. Sunt, iata, zece ani. Iar impreuna cu colegul meu de scena, Gruia, am jucat in franceza, italiana si romana in foarte multe tari. Probabil (si nu probabil, ci sigur) spectacolul nostru MA TOT DUC este cel mai longeviv si cel mai jucat spectacol de doi artisti romani in strainatate. Are onorabila varsta de 14 ani, avand premiera pe 5 septembrie 1995 in cadrul Teatrului Franco-Roman, infiintat la initiativa Domnului Ion Caramitru. Teatru ce intre timp, din pacate, a incetat sa mai existe. Daca mai adaugam si ca il jucam in trei limbi…

 

Buzunarul' lui Visniec este recent. Am fost intotdeauna aplaudati si rechemati in teatrele pe unde am trecut, de exemplu, in Elvetia sau in Franta, pentru inca alte reprezentatii. Intotdeauna am avut cronici laudative. Nu am facut niciodata tam-tam pe acest subiect. Am asteptat curioasa sa vad cand se va tine, totusi, cont de acest succes ce apartine Teatrului Romanesc, pana la urma. Ma intrebam cand se va recunoaste ACASA oficial acest succes. Nu vorbesc de recunoasterea publicului. Daca trebuie sa multumesc cuiva in Romania, voi multumi in primul rand Publicului. Care mi-a incalzit intotdeuna sufletul cu aplauze si mai ales cu caldura ce se revarsa din ochii spectatorilor la finalul unui spectacol. Asta e, de fapt, UNICUL premiu REAL al unui actor.
Recunoasterea oficiala ce este conferita cu acest Mare Premiu este prima recunoastere Acasa dupa… atatia ani de succese in afara tarii… Multumesc Juriului, pentru curajul aceste alegeri. Vreau sa subliniez faptul ca una este sa faci o productie independenta si alta este sa fii subventionat. Buzunarul cu paine' a concurat cu productii mari ale teatrelor subventionate. Unde ai o structura in spate, bani, o armata de oameni, etc. De aceea consider ca acest premiu ar trebui sa dea incredere miscarii productilor independente.
Cand ai succes in strainatate si se vorbeste frumos de Romania si datorita contributiei tale, te doare ca la tine acasa nimeni nu te baga in seama la nivelul oficialitatilor. Sau ca esti dat la o parte intentionat. Din nou, nu vorbesc de public. Dar cand se intampla sa vina recunoasterea oficiala este o mare bucurie. Ma gandesc ca mai e o sansa… Bette Davis spune un lucru foarte adevarat: Suferinta unui artist vine din faptul ca asteapta sa fie incurajat de oamenii din breasla'. Ca sa nu sufere, un artist ar trebui sa nu astepte nici un fel de recunoastere niciodata din partea nimanui. Sa-si faca treaba cinstit si cat poate el de bine. Atat. Si are mare dreptate!

Ce gasim in buzunarul cu paine, ce ascunde acest loc secret?
Buzunarul ascunde credinta mea cea mai puternica. Aceea ca un artist nu exista pe o scena inspre demonstratie. Un artist nu are ABSOLUT nimic de demonstrat, ci doar de daruit. Stiu ca foarte multi dintre colegii mei, chiar, gandesc ca astea sunt doar vorbe. Stiu ca se face si bascalie de ce spun si declar… e alegerea domniilor lor. Asta e credinta mea si basta. Eu asa cred. Si nu mi-e rusine de credinta mea. Teatrul este un miracol inspre descoperire de sine si inspre daruire. E una din cele mai frumoase declaratii de dragoste care exista: un om pe o scena, in fata altor oameni, care nu vrea decat sa impartaseasca timp si emotii cu cei din fata lui. Asta nu inseamna iubire?

Oana Popoiag, Foto: arhiva vedetei

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter