Ce avere a avut Aretha Franklin? Lupta pentru moștenire a început

Publicat pe

Aretha Franklin, regina muzicii soul, a încetat din viață la 76 de ani. A lăsat în urmă o avere impresionantă și niciun testament. Acum, cei patru fii ai artistei, moștenitorii ei, se luptă în instanță pentru a-și împărți averea, fiecare în favoarea sa, scrie Variety.

Ei au depus documente la o curte judecătorească din Detroit, listându-se ca părţi interesate. Nepoata cântăreţei, Sabrina Owens, a cerut curţii să o numească reprezentat al moştenirii.

„Am încercat mai mulţi ani să o fac să întocmească o împuternicire', a declarat pentru Detroit Free Press avocatul Don Wilson, care a colaborat cu Aretha Franklin timp de aproximativ 30 de ani. „Ar fi simplificat lucrurile şi le-ar fi menţinut private', a mai spus el.

Înmormântarea artistei va avea loc pe 31 august, la Greater Grace Temple din Detroit.

Și-a început cariera cântând imnuri gospel

A fost un fenomen care a depășit barierele muzicale, rasiale și de gen. Aretha Franklin și-a început cariera în adolescență, cântând imnuri gospel în biserica din Detroit a tatălui ei. De la aceste începuturi modeste a pornit ascensiunea ei spre celebritate, primul ei single intrat în topuri, în 1967, fiind Respect. De atunci, Aretha a avut 77 de piese în topurile muzicale, a primit 18 Premii Grammy (din 44 de nominalizări). În 1987, a fost prima femeie care a intrat în  Rock & Roll Hall of Fame, iar mai târziu a fost numită de către publicație Rolling Stone cea mai mare cântăreață a tuturor timpurilor.

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter