Dorel Vișan este unul dintre cei mai importanţi actori români şi unul dintre puţinii care au ajuns la o solidă reputaţie europeană. Cu toate astea, la 84 de ani, actorul este trecut pe banca de rezervă și aceasta este cea mai mare durere a sa. Dorel Vișan iubește scena, dar conjunctura actuală îl obligă să stea departe de ea.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
În 1995, Dorel Vișan a avut rolul principal în filmul „Senatorul Melcilor', prestaţie pentru care a primit premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier. Cu toare astea, se pare că nu s-au mai găsit roluri pentru actorul ajuns acum la 84 de ani.
Dorel Vișan recunoaște că a fost vulnerabil în fața unor decizii care nu i-au aparținut.
'Oamenii și-au schimbat felul de gândi… în rău! Peste 20 de ani lumea nu va fi prea grozavă', este de părere unul dintre cei mai iconici negativi de pe marele ecran românesc (n.r. pentru rolul senatorului Vârtosu).
'Nu compătimesc actorii care își plâng de milă pe la televizor, nu toți au pensii mici, sunt unii care au salarii bune. Trebuie să înțelegi, ca actor, ce favoruri faci tu pentru țară, și nu invers.
Cea mai mare durere a mea este că acum când am o ajungere culturală și de trecere a vremii, acum nu mai muncesc!
Nu mă cheamă nimeni … Este o societate prost organizată. Omul dacă este scop, este personalitate. Dacă este obiect, este persoană. Dacă nu înțelege libertatea și merge la cules de castraveți în Germania, devine forță de muncă. Nici persoană nu mai e', a declarat Dorel Vișan pentru ciao.ro.
La final, ne concluzionează fără echivoc: 'Pot spune că cea mai mare realizare a mea sunt copiii!'.
Citește și: Dan Șucu s-a enervat pe un concurent, la Imperiul Leilor:„Nu sunt aici pentru scuze’
Citește și: Alexia Eram și Mario Fresh, prima apariție împreună după ce s-a zvonit că s-au despărțit
Citește și: Dragoș Săvulescu a fost reținut în Grecia.Cum a fost dat de gol de iubita lui
Dorel Vișan a ales să stea departe de București și să ducă un stil de viață sănătos. Își cultivă legume în grădină și spune că tot ceea ce consumă provine din munca mâinilor sale.
'Eu nu am timp liber, fac mai puțină cultură, în schimb fac agricultură. Am o grădină și o seră de care mă ocup, lângă Cluj. Nu mănânc decât legume cultivate de mine', ne-a mărturisit actorul.
Dorel Vișan a rămas văduv după 30 de ani
Într-un interviu din trecut, actorul povestea că a cunoscut-o pe soţia sa la Bucureşti, cei doi fiind pe atunci studenţi. S-au căsătorit la 30 decembrie 1964, dar după aproape 30 de ani, actorul a rămas văduv.
„Alături de Maria am trăit mulţi ani. Ea mi-a dăruit trei băieţi ca pâinea caldă. Din nefericire, s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă şi ne-a lăsat singuri (la 14 iulie 1993, n.r.). Nu avem decât să depăşim aceste momente şi să câştigăm experienţa nemuririi… A fost o femeie deosebită', spunea la un moment dat Dorel Vişan, pentru Revista Taifasuri.