Cele mai scandaloase cadouri de Crăciun pe care și le-au oferit vedetele

Publicat pe

Este perioada Sărbătorilor și cu toții avem dileme în privința cadourilor, utile sau inutile, pe care urmează să le dăruim. Iată însă că există și persoane care cheltuiesc milioane de dolari doar pentru a-și surprinde partenerii de viață… Iată cele mai scandaloase și mai nebunești cadouri de Crăciun pe care și le-au făcut vedetele de-a lungul timpului!

 

Să faci un cadou de Crăciun se poate dovedi o adevărată piatră de încercare, dar nu și atunci când dispui de milioane de dolari. În acest caz, parcă și ideile îți vin mai cu spor, chiar dacă cele mai multe dintre ele sunt nebunești. Iată mai jos și exemplificarea!

David și Victoria Beckham

David Beckham

Printre primii în topul nostru se află soții David și victoria Beckam. În 2005, de exemplu, David, fiind probabil în imposibilitatea de a se hotărî, i-a pus soției sale mai multe daruri, toate extrem de scumpe. Vă imaginați cum ar fi să găsiți sub brad o geantă încrustată cu diamante, în valoare de 100.000 de dolari și cheile unui Rolls-Royce Phantom, de numai' 500.000 de dolari? Dar un colier Boucheron cu rubine și diamante, în valoare de 2,4 milioane? Victoria nu doar că și-a imaginat, ci le-a și primit… Cine spune că dragostea nu costă nimic?

Paris Hilton

Paris Hilton

Paris Hilton

Uneori, nu e rău deloc să-ți faci singur cadoul de Crăciun, așa vei fi sigur că nu greșești… Același lucru l-a făcut și Paris Hilton, care și-a dăruit singură un Bentley Continental de culoare roz, în valoare de 285.000 de dolari, al cărui bord era, evident (!) încrustat cu diamante. Și cum asta abia i-a deschis apetitul, anul trecut, de Crăciun, moștenitoarea imperiului Hilton, și-a dăruit un California Spider Ferrari, în valoare de numai' 300.000 de dolari… Și nu era Black Friday!

Mike Tyson

Mike Tyson

Mike Tyson

Nici celebrul boxer Mike Tyson nu a făcut rabat în privința cadourilor de Sărbători, cel puțin atunci când s-a căsătorit cu Robin Givens… Se spune că, atunci, sportivul a cheltuit nu mai puțin de 2 milioane de dolari de Crăciun. Dat fiind că pentru celebrități nu este o sumă chiar ieșită din comun, cheltuiala ar fi trecut poate neobservată, până s-a aflat că Mike nu i-a dăruit jumătății lui nici un inel cu diamant, nici o mașină luxoasă ci… o cadă de baie! Cel puțin, omul a dat dovadă de spirit practic!

Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în 2014 și s-au despărțit în 2016. Cei doi au împreună 6 copii, dintre care 3 înfiați.

Angelina Jolie

Nici măcar Moș Crăciun nu s-a gândit vreodată să ofere cuiva un asemenea dar, însă Angelina Jolie a făcut-o. Ea i-a oferit lui Brad, cu care pe atunci era căsătorită, nici mai mult, nici mai puțin decât o… cascadă în California! Cum Brad spunea cândva că actoria este cariera lui, iar arhitectura – pasiunea, Angelina s-a gândit că i-ar plăcea să construiască acolo! Ne întrebăm oare ce a putut să-i mai ofere în anii care au urmat… Sau și acesta să fi fost unul dintre motivele despărțirii lor?

Tom Cruise

Tom Cruise

Tom Cruise

În 2011, pe vremea când încă era un soț dedicat și un tată grijuliu, Tom Cruise i-a făcut fiicei sale Suri cadouri de Crăciun în valoare de 130.000 de dolari, și asta pentru că nu a omis nimic din lista pentru Moșu compusă de puștoaica în vârstă de 5 ani. Suri nu și-a dorit, ca orice fetiță, o păpușă Barbie sau un set de machiaj, ci un ponei, cercei cu diamante și haine de designer, care să o facă să arate ca o prințesă, după cum s-a exprimat. Le-a primit pe toate, dar, din păcate, în cele din urmă a rămas doar cu ele, generosul ei tată uitând complet de existența sa…

Ben Affleck

Ben Affleck

Ben Affleck

Ben Affleck știe, fără doar și poate, cum să se facă iubit de femei, chiar dacă farmecul lui personal își face treaba oricum. Totuși, arătosul star i-a oferit acum câțiva ani, de Crăciun, soției sale, Jennifer Garner, un superb inel cu diamant de șapte carate, pentru că… este o mamă bună. Dar asta nu demonstrează cu adevărat cât este de excentric dacă nu știi că, pe vremea când se iubea cu Jennifer Lopez, i-a făcut cadou artistei o WC complet încrustat cu pietre prețioase – rubine, safire și diamante. Nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmpla când trăgea apa… Probabil, curgea Chanel nr. 5!

 

Beyoncé și Jay-Z au avut o relație cu suișuri și coborâșuri.

Beyoncé și Jay-Z au avut o relație cu suișuri și coborâșuri.

Beyoncé și Jay-Z

Chiar dacă au un milion de probleme în căsnicie, în privința cadourilor Beyoncé și Jay-Z nu au întâmpinat niciodată probleme. Ce-i drept, au avut și cu ce… tocmai de aceea, faimoasa cântăreață i-a oferit soțului ei, a cărui zi de naștere este în decembrie, o mașină Bugatti, în valoare de 2 milioane de dolari. În schimb, el a fost ceva mai zgârcit, dăruindu-i soției sale genți Birkin de 350.000 de dolari…

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter