Cine este Bogdan Boantă, concurent la

Numele de Andra Gheorghe probabil că nu spune mare lucru, însă Cocuța coregrafa este doar una în showbizul autohton! Carismatică și amuzantă, Cocuța face o echipă de milioane cu Bogdan Boantă, colegul ei, la „Asia Express”.

Cocuța și Bogdan Boantă

Andra Gheorghe sau Cocuța, cum îi spun colegii coregrafi, prietenii și fanii emisiunilor la care a participat, a acceptat, alături de Bogdan Boantă, provocarea vieții ei, în momentul în care a acceptat provocare „Asia Express”. Absolventă a Liceului de coreografie „Floria Capsali”, Cocuța nu a devenit cunoscută ca membră a Teatrului Ion Dacian, ci ceva mai târziu, prin intermediul televiziunii. Andra Gheorghe s-a remarcat prin intermediul unor emisiuni de televiziune ca „Dansez Pentru Tine”, „Vocea României” și „Românii au Talent”, ea fiind una dintre cele mai talentate coregrafe din echipa lui  Edi Stancu. De altfel, Cocuța a avut niște performanțe extraordinare la „Dansez pentru tine”, două dintre perechile antrenate de ea – Catalin Morosanu și Magdalena Ciorobea, și perechea formată din Roxana Ionescu și George Boghian – reușind să câștige competiția. Acum, Cocuța trebuie să facă față unui alt gen de provocări, dar bănuim că este antrenată pentru asta.

Chiar dacă „Asia Express” va începe abia duminică, au mai răsuflat câteva detalii din timpul competiției… Iar unul dintre cele mai amuzante momente este cel în care Cocuța, Bogdan Boantă, CRBL și Oase au inventat o nouă metodă pentru a opri mașini. Și cum este vorba despre niște dansatori extrem de înzestrați, cei patru au făcut o coregrafie ad-hoc, în plină stradă. Nu știm în ce măsură au impresionat și dacă și-au făcut rost de transport, dar dat fiind că fiecare concurent primește 1 dolar pe zi pentru mâncare, cazare și transport (!), cred că vor dansa mult pe parcursul acestei copmpetiții.

Când începe al doilea sezon

 

Când începe al doilea sezon „Asia Express”, la Antena 1!

Asia Express, cel mai așteptat reality-show al primăverii, revine la Antena 1, duminică, 10 februarie, de la ora 20.00. În cel de-al doilea sezon al emisiunii vor exista trei zile de difuzare: duminică, luni și marți, de la ora 20.00. Structura show-ului va avea și ea unele modificări. Fiecare etaptă se va desfășura pe parcursul a trei zile, iar la finalul fiecăreia, trei echipe vor intra la Cursa pentru ultima șansă. Eliminarea se va face în urma unor misiuni, foarte dificile, pe care perechile vor trebui să le facă în cazul în care se clasează pe ultimele locuri în competiție sau sunt nominalizate  de ceilalți concurenți.

Filmările pentru Asia Express – Drumul Elefantului au avut loc la finalul anului trecut în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete au luat startul în această cursă, în încercarea de a câștiga premiul de 30.000 de Euro și mai ales de a-și depăși limitele fizice și psihice.

 

Foto: PR

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro