Cine este Florin Dumitrescu. Florin Dumitrescu are o carte de vizită impresionantă. În prezent, el e unul dintre cei mai apreciați chefi din România, însă, la fel ca-n multe cazuri, nici el nu a cunoscut succesul peste noapte. Juratul de la Chefi la cuțite a muncit mult până să ajungă unde este astăzi, dar acum se poate declara un bărbat împlinit, atât în plan personal, cât și profesional. Iată tot ce nu știai despre Florin Dumitrescu!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cine este Florin Dumitrescu. Florin Dumitrescu este un bucătar desăvârșit, dar și un soț devotat și un tată perfect. Deși nu îi este ușor, îndrăgitul chef de la Chefi la cuțite reușește să se împartă cu brio între carieră și familie. Uneori, cele două se și îmbină, ca de exemplu atunci când acesta a fost vizitat de soție și de cele două fiice în cadrul emisiunii culinare de la Antena 1, în sezonul 11. Atunci, cele trei i-au făcut o frumoasă surpriză și i-au și gătit.
Florin Dumitrescu – Viață personală
Cine este Florin Dumitrescu. Chef Florin Dumitrescu s-a născut pe data de 1 august 1987, în București. Acesta are ochii căprui, părul șaten și este zodia Leu. În prezent, acesta are 36 de ani. Anul acesta, celebrul bucătar și-a petrecut ziua de naștere într-o vacanță în Grecia, loc în care soția i-a făcut o adevărată surpriză: a chemat aproape tot satul la petrecere.
Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina Sima, trăiesc o frumoasă poveste de iubire, care a început în 2010. Cei doi s-au cunoscut la restaurantul unde juratul de la „Chefi la cuțite' lucra atunci, iar ea venise să facă un material pentru blogul său. În 2020, când au sărbătorit 10 ani de relație, cheful mărturisea că nimeni nu le dădea mai mult de o lună împreună, la începuturi. Între cei doi e o diferență de 5 ani, ea fiind mai mare.
„10 ani de când suntem împreună oficial. Bine, au trecut câteva zile bune, dar cam în perioada asta acum 10 ani, ne afişam împreună. Eu bucătar, ea beautywriter. Azi combinația asta e ok, e hip, e cool. Atunci, in 2010, nu era cine stie ce sa fii bucatar.
Dar, azi e misto sa ai acasa un chef, mai ales in conditiile in care traim noi azi. Tin minte si acum, poza asta ii era profil pe facebook, iar din salariul meu i-am cumparat un ceas de ziua ei. Am dus-o la shopping la vitrina (adica, doar privim, nu luam nimic ca vine chiria si avem alte prioritati), dar am intrebat-o subtil ce ii place, am bagat la cap, am luat salariu si i-am luat cadoul.
Nimeni nu ne dadea mai mult de o luna impreuna. Mai toti dintre ei s-au despartit de ceva timp si noi tot impreuna si dupa 10 ani parca si mai fericiti! Atat aveam de zis. Sanatate sa aveti! Te iubesc, Sima!’, a fost mesajul lui Florin Dumitrescu.
Deși el este de profesie bucătar, Florin Dumitrescu nu obișnuiește să gătească acasă, decât atunci când are musafiri. În rest, spune el, de gătit se ocupă soția, mama ei sau menajera.
„Eu gătesc doar dacă am musafiri, soția mea gătește bine, gătește mama ei, menajera. Eu în casă gătesc doar dacă avem musafiri sau dacă îmi cer fetele paste. Eu când eram copil nu eram înnebunit după paste. Noi eram cu pizza, da. Eu ca generație mă regăsesc în brânză în pâine și cartofi prăjiți. Pizza Napoli e pizza mea preferată', a spus chef Florin Dumitresc în podcastul lui Gojira.
Florin Dumitrescu are două fiice cu soția lui, Cristina
Cine este Florin Dumitrescu. În 2014, Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina Sima, au devenit soț și soție. Înainte cu un an, în 2013, a venit pe lume primul lor copil, Ava Elisabeta, iar în aprilie 2015 s-a născut și cea de-a două fiică a cuplului, Mia.
Chef Florin Dumitrescu are o relație specială cu fetițele sale și a creat special pentru soția lui un desert delicious, pe care l-a numit Pomme du Sima.
Florin Dumitrescu – Carieră
Cine este Florin Dumitrescu. Florin Dumitrescu a devenit celebru în toată țara odată cu emisiunea „MasterChef', și, ulterior, cu „Chefi la cuțite', unde e jurat și în prezent, alături de Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea. Puțină lume știe însă că faimosul bucătar și-a început cariera de la o vârstă extrem de fragedă, muncind încă de când avea 14 ani.
Florin Dumitrescu și-a descoperit pasiunea pentru gătit, după ce a fost impresionat de o emisiune tv unde un chef italian preparase o farfurie cu spanac. Ajutat de tatăl său, imediat după s-a angajat ca ajutor la un restaurant din București, unde salariul era de 100 de dolari. În doar trei ani, Florin Dumitrescu a câștigat o experiență colosală în bucătărie.
„Eu, la 17 ani, câştigam de trei ori mai mult decât mama. Ea avea salariul 8 milioane de lei (n.r. – vechi), iar eu luam 25 de milioane, lucram în două restaurante. Aveam un salariu uriaş pentru vârsta mea, mai mulţi bani decât puteam cheltui', a declarat Florin Dumitrescu, mai demult, pentru Adevărul. În 2007, a decis să plece în Italia, pentru a se perfecționa în arta gastronomiei.
„Lucram în Italia într-un restaurant unde făceam singur 800 de porții de paste: 400 pe prânz, 400 pe cină. Am plecat de acolo și am ajuns într-un hotel unde doar eu și șeful bucătar făceam mese pentru 250 de persoane. Totul ține de matematică și planificare', relata celebrul chef într-un interviu pentru Adevărul. După trei ani, s-a întors în România, devenind Chef-ul unuia din cele mai renumite restaurant din București.
Ce studii are Florin Dumitrescu
Cine este Florin Dumitrescu. În ciuda marii sale iubiri, bucătăria, Florin Dumitrescu a făcut o școală cu profil sportiv, iar din clasa a doua s-a axat pe polo, jucând pentru Steaua. Cu timpul, a ajuns să înregistreze succese notabile, devenind de câteva ori campion național și municipal. În 2002, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Sectorului 5.
Florin Dumitrescu a apărut prima dată pe micul ecran în anul 2012, odată cu emisiunea „MasterChef', de la PRO TV, alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Atunci, el era cel mai tânăr jurat „Masterchef' din lume. Mai apoi, în 2016, acesta s-a făcut remarcat la un alt post de televiziune, Antena 1, cu emisiunea „Chefi la cuțite', făcând echipă cu aceiași jurați.
În anul 2022, Florin Dumitrescu a participat la un alt show culinar, tot în calitate de jurat. Este vorba despre emisiunea „Chefi fără limite’, care s-a difuzat tot la Antena 1.
Chef Dumitrescu este autorul a două cărți de bucate: ‘Gătește cu mine’, lansată în 2016 și ‘Românește. Punct și de la capăt’, lansată în 2019.
Sursă foto: Facebook