Cine sunt fetele între care oscilează Prinţul Harry

Publicat pe

Singur de ceva timp, Prinţul Harry ar putea avea în curând o nouă prietenă, iar aceasta ar putea fi una dintre fostele lui prietene: Cressida Bonas sau Chelsy Davy.

 

Harry a împlinit de curând 31 de ani şi pare tot mai presat de cei din jurul său să îşi facă o prietenă şi să-şi intemeieze o familie aşa cum a făcut fratele lui mai mare, Prinţul William.

 

Ambele relaţii ale lui Harry au avut ceva în comun, terminându-se din cauza presiunii mediatice pe care cele două fete nu au suportat-o.

 

Cu Chelsy, Prinţul Harry a fost multi ani, dar aceasta a realizat că nu vrea să facă parte din familia regală. Iar cu Cressida, lucrurile sunt şi mai complicate, deoarece ea nu este văzută cu ochi buni de Kate Middleton din cauza surorii ei vitrege, cu care Prinţul William a avut o legătură.

 

Chelsy şi Harry s-ar fi întâlnit de curând în Africa, iar Cressida a fost deranjată de această apropiere. Ea a încercat să le incurce planurile celor doi şi în ultimul moment şi-a anunţat prezenţa la ziua de naştere a prinţului. După ce s-a despărţit de prietenul pe care îl avea, Cressida pare hotărâtă să îl recucerească pe Harry care le-ar putea rezerva o surpriză tuturor, apărând cu o prietenă neaşteptată.

 

În ultimul timp, despre Prinţul Harry s-a spus că s-ar fi îndrăgostit de actriţa Jenna Coleman, fapt care nu este pe placul lui William şi al Ducesei de Cambridege.

 

Foto: Hepta, Facebook

 

Cine sunt fetele între care oscilează Prinţul HarryCine sunt fetele între care oscilează Prinţul Harry
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter