CRISTI MINCULESCU: ”Tot ce facem e pentru public; altfel, am cânta singuri în baie”

Aproape 40 de ani de muzică rock și tot atâția de „Bună seara, prieteni!, salutul devenit un brand personal. O viață pe scenă, în fața unui public pe care îl iubește și care îl adoră necondiționat.  Pentru ei, el este idolul, vocea vibrantă care te face să umpli stadioane și pe vânt,  și pe ploi. Cristi Minculescu este, cu sau fără Iris, legenda muzicii rock românești. Artistul ne-a acordat, pentru numărul din octombrie al revistei, un interviu extrem de sincer, în care ne-a vorbit despre supraviețuirea artistică, despre viața cu și fără Iris și despre victorii și înfrângeri personale.  În același interviu, Cristi Minculescu ne-a răspuns la o întrebare delicată: 'Mai există cale de întoarcere la Iris?'

Ați avut vreun moment în care ați simțit că soluția supraviețuirii artistice, înainte de ´89, era să „fugiți dincolo de granițe?
Nu, niciodată. Era o presiune atât de mare pe noi atunci din cauza cenzurii, încât nici măcar nu ne gândeam la o astfel de soluție. Eu îndrăznesc să afirm că am fost un simbol al rezistenței culturale în perioada comunismului deoarece eram considerați un pericol pentru regim. Totul a culminat cu interzicerea noastră. Până la urmă, am primit doar o suspendare de trei luni, dar chiar și în acest context nu ne-am gândit să plecăm.

Când vine vorba despre artiști celebri, omenii au tendința să uite că și ei sunt vulnerabili și li se cere să spună tot, să expună tot. Când v-ați simțit cel mai vulnerabil din punct de vedere personal?
Cred că au fost mai multe situații, dar cea mai importantă care-mi vine în minte este atunci când s-a afirmat în presă că problemele mele medicale urmate de transplantul de ficat sunt consecința alcoolului. Nu neg faptul că am făcut câteva excese la viața mea, dar în niciun caz acesta nu a fost motivul transplantului de ficat, ci o boală ereditară, genetică, pe care am moștenit-o de la tata și pe care o are și sora mea, din păcate: polichistoză hepato-renală.

Dar artistic?
Probabil că acum mă simt puțin vulnerabil, în momentul în care observ că sunt nevoit să ofer explicații despre motivul pentru care încerc, alături de colegii mei Valter și Boro, să obțin dreptul de a folosi numele „Iris, deoarece, în opinia mea, o astfel de acțiune nu ar avea nevoie de nicio justificare. A nu se înțelege greșit… Vulnerabilitatea nu vine din pericolul că „vai, ce mă fac dacă nu mă mai numesc așa?. Nu am nesiguranțe de genul acesta. Știu cine sunt și ce pot realiza. O să fac ce am făcut și până acum. O să fac muzică, pentru că se pare că sunt destul de bun la asta, iar rezultatele nu încetează să apară.
Vulnerabilitatea vine din teama că poate motivele nu-mi sunt înțelese și unii cred că am un interes meschin. Ori nu e deloc așa. Simt nevoia să lupt pentru a nu lăsa un abuz să devină normalitate.

Despărțirile și revenirile în Iris sunt pentru fanii dumneavoastră momente de agonie și extaz. În 2005, când ați lansat albumul Iris Maxima, piesa cover a fost un mesaj direct către publicul vostru, către toți cei care vă iubesc. Ce le-ați transmite azi?
Așa este, știu că nu a fost ușor pentru fanii noștri. Cei mai mulți dintre ei au înțeles motivele din spatele acțiunilor mele, alții nu. E normal și previzibil să se întâmple așa. Totuși, fanii ar înțelege mai bine situația dacă fiecare ar face un simplu exercițiu de imaginație: „Dacă sunt mințit, păcălit, nedreptățit în orice fel de relație pe lumea asta, eu aș sta până la nesfârșit?. Referitor la „Iris Maxima… mesajul piesei este valabil și acum pentru fani. Tot ce facem e pentru public, fiindcă altfel, ca să fiu mai puțin plastic în limbaj, am cânta „singuri în baie. Ne-am iubit întotdeauna fanii: și pe cei vechi, care ne stau alături de la începuturi și pe cei noi, care ni s-au alăturat de-a lungul timpului, așa cum îi vom iubi și pe cei care urmează să ne descopere, tinerii, adolescenții.

Să știți că unii ne critică pentru faptul că dorim să atragem tineri care să ne placă. Și ce e rău în asta? Cum altfel își asigură un artist continuitatea și longevitatea? Da, OK, acest lucru presupune și mici ajustări din partea noastră. E normal să ne adaptăm puțin vremurilor pe care le trăim: avem conturi de Facebook, Instagram, ne plac Insta story-urile și vom colabora cu artiști tineri și talentați.
Adaptabilitatea la schimbare face lumea să evolueze. Noi de ce nu am face-o?!

Mai există cale de întoarcere la Iris?
Răspunsul la această întrebare, dar și la altele cel puțin tu tot atâta greutate îl regăsiți în paginile numărului din octombrie al revistei VIVA!, disponibilă, începând de azi, la toate punctele de difuzare a presei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...