Cum a slăbit Alexandru Ciucu cinci kilograme în Grecia

 Adina Rosetti
.

Alexandru Ciucu s-a întors din vacanţa petrecută în Grecia alături de prieteni mai zvelt ca niciodată, reuşind să dea jos cinci kilograme în urma sesiunilor intense de ski nautic, wakeboard şi kitesurf.

 

Alexandru Ciucu - kite Grecia 1

 

„Ador sporturile acvatice. Din păcate, nu le poţi practica pe litoralul românesc. Am fost pe o insulă din Grecia unde sunt valuri mari care îi permit să faci kitesurf, de exemplu. Am stat cinci ore în largul mării. Am  avut puţină febră musculară în primele zile, dar per ansamblu mi-am tonifiat musculatura şi asta mă bucură cel mai mult', declară designerul de costume masculine.

 

Alexandru Ciucu - kite Grecia 3

Experienţa a fost pe cât de solicitantă, pe atât de plină de întâmplări neprevăzute. Alexandru Ciucu mărturiseşte că, pe lângă multă apă sărată înghiţită involuntar, a avut parte şi de câteva incidente care aproape că i-au pus viaţa în pericol.

„Cred că la câtă sare mi-a trecut prin nas nu o să mai răcesc zece ani de acum încolo. Am avut însă o situatie delicată care m-a panicat. Nu ştiam cum să strunesc zmeul foarte bine, iar vântul mă dusese încet – încet în larg la circa un kilometru de mal. Acolo, vântul s-a oprit brusc şi zmeul a căzut în apă. Eram singur şi prea departe ca să mă audă cineva dacă aş fi strigat după ajutor. M-am agitat să înalţ din nou zmeul şi mi s-a pus un cârcel la picior pentru că apa era destul de rece în larg. Bine că aveam vesta de salvare pe mine şi că puteam să plutesc şi fără sa mişc bratele sau picioarele. Mi-am spus că cel mai bine este să am puţină răbdare până când vântul va bate iar şi voi putea să înalţ din nou zmeul. Aşa am făcut şi am ajuns cu bine înapoi', povesteşte designerul.

 

Foto: PR

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton