Cum arată Antonia nemachiată, la 34 de ani. Nu are operații estetice la nivelul feței

 Ifrim Georgiana
.

La 34 de ani, Antonia se mândrește cu o carieră muzicală de succes și cu o familie împlinită. Dincolo de talentul artistic, solista este un etalon de frumusețe și eleganță, fiind catalogată una dintre cele mai frumoase femei din România. Pe rețelele de socializare, partenera lui Alex Velea a publicat o fotografie în care apare complet nemachiată, reușind să atragă nenumărate complimente din partea urmăritorilor ei.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Fără doar și poate, Antonia este una dintre cele mai apreciate și bine cotate artiste de la noi din țară. Și-a început cariera ca model și a avut numeroase colaborări cu agenții de renume, pentru ca mai apoi să se lanseze în muzică. Datorită frumuseții ei răvășitoare, Antonia a fost inclusă de cei de la Independent Critics în Top 100 Cele mai Frumoase Femei din Lume, alături de alte staruri internaționale.

12-112-1

Când vine vorba despre operațiile estetice, Antonia a recunosut că și-a făcut o augmentare mamară și o liposucție, având în vedere schimbările prin care a trecut corpul ei după cele trei nașteri. Pasionată de sport, artista se antrenează constat în sala de fitness și spune că dieta ei este echilibrată și foarte slabă în grăsimi.

Citește și: De ce amână Antonia și Alex Velea nunta și botezurile copiilor din nou: „E nebunie”. Sunt de 10 ani împreună și au doi copii

Citește și: Ce părere are Bianca Drăgușanu despre Antonia: „Eu n-am avut norocul ei. Sunt un om foarte asumat și dacă eu consider că…'

Citește și: Maria Ghinea, împușcată în cap de soțul ei, mesaj pentru Dana Roba: „Se va obişnui şi cu aspectul fizic. Este foarte important să…”

Citește și: Produsul pe care Denise Rifai nu-l consumă niciodată: 'Am observat că mi se umflă picioarele și este dizgrațios'. Cum se menține în formă

Cum arată Antonia nemachiată , la 34 de ani

Pe contul personal de Instagram, Antonia a publicat o imagine în care apare complet nemachiată. Vedeta nu a folosit filtre de înfrumusețare și le-a arătat următorilor cum arată tenul ei, la 34 de ani. Solista are un ten luminos, lipsit de riduri și imperfecțiuni, rezultatul unei rutine constante de îngrijire. „Pur si simplu….ME', este mesajul care însoțește imaginea.

Când vine vorba despre procedurile de înfrumusețare, Antonia a recunoscut că a apelat la Terapia Vampir, ce constă în injectarea cu plasmă îmbogățită cu trombocite proprii: „Singura procedură pe care am făcut-o la nivelul feței este PRP, tratament ce constă în hidratarea feței. Nimic altceva ce nu ar fi recomandat la 30 de ani. Din contră, cred că tre­buie să învățăm să începem devreme să avem grijă de tenul nostru prin proceduri de genul PRP, ca să prevenim'.

Cum se menține Antonia în formă

În urmă cu ceva timp, Antonia dezvăluia secretele frumuseții ei. Pe lângă antrenamentele în sala de fitness, partenera lui Alex Velea are un regim alimentar echilibrat și a exclus din dieta ei alimentele prăjite și grăsimile.

„Am o dietă și merg la sală împreună cu Alex (Velea – n. red.). Și mă mai întreabă oamenii când am timp de toate acestea. E foarte simplu! Nu e că și cum stau toată ziua la sală, poți să îți iei o oră din viața ta. Ducem copiii la grădiniță și după ce îi ducem mergem la sală dimineața.

Fără grăsimi, fără carne în ulei. În mare parte mănânc carne la grătar, pui sau mușchi de vită, orez, cu multe legume pur și simplu. Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă, nu funcționează așa. Cel mai bine e să ai o dietă echilibrată. Trebuie să faci și sport, să îți pui corpul în mișcare', spunea Antonia într-un interviu.

Ce operații estetice are Antonia

În anul 2015, Antonia și-a făcut o augmentare mamară, iar cinci ani mai târziu a trecut printr-o nouă intervenție la nivelul sânilor. După venirea pe lume a celui de-al treilea copil, solista a trecut printr-o operațție de liposucție, având în vedere că orele petrecute în sala de sport nu au ajutat-o săobțină rezultatele dorite.

„Am primit multe mesaje de la voi, în legătură cu operaţia mea. Mulţi dintre voi aţi fost curioşi şi o parte dintre voi, chiar îngrijoraţi. Vreau să vă spun că sunt foarte bine. M-am operat la sâni! Vă rog să nu-mi trimiteţi mesaje de genul: „De ce? Nu aveai nevoie!, „Aoleu, acum eşti nu ştiu cum', please! Sunt fată mare, ştiu de ce mi-am făcut operaţie. Mă simt foarte bine. Totul este în regulă, sunt foarte fericită! Aşa că, gata. Fără alte mesaje!', spunea ea.

Sursa foto: Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton