Cum arată sora secretă a Valentinei Pelinel. Nu seamănă deloc cu ea, dar este foarte frumoasă şi are tot gemene!

 Dumba Gabriela
.

Pe cât de expusă a fost viaţa Valentinei Pelinel, pe atât de secretă este cea a surorii ei, Lavinia. Între ele este o diferenţă de şapte ani, au în comun frumuseţea moştenită de la mama lor, dar şi faptul că amândouă sunt mămici de gemene. VIVA! vă prezintă imagini în premieră cu mama și cu sora Valentinei Pelinel, cele mai importante femei din viața vedetei. 

 

6158936161589361

 

Puțini sunt cei care știu că Valentina Pelinel are o soră. Discretă din fire, vedeta s-a ferit să-și expună viața de familie, însă au fost câteva ocazii când a vorbit despre sora ei. De altfel, Valentina a și declarat că are o relație specială cu mama și cu sora ei, ele fiind extrem de unite, în perioada copilăriei, date fiind și condițiile vitrege materiale, de care au avut parte.

Lavinia nu este topmodel, însă este atât de frumoasă încât ar putea fi lesne confundat cu unul. Deşi este mai mică decât Valentina cu şapte ani, tânăra este la fel de înaltă şi are forme de podium ca şi soţia lui Cristi Borcea.

În urmă cu câţiva ani, Valentina a postat pe contul său de Facebook un selfie cu Lavinia și mama lor, Georgeta, fotografie care a strâns sute de aprecieri și comentarii din partea fanilor.

Deși s-a străduit să o introducă în lumea mondenă, Valentina s-a lovit de refuzul surorii sale, care preferă să stea departe de reflectoare și paparazzi, mulțumindu-se cu viața liniștită de soție și mamă. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton