Dennis Rodman, dezvăluire incredibilă: Madonna i-a oferit 20 de milioane de dolari ca să-i facă un copil!

Publicat pe

Dennis Rodman a făcut recent o afirmație care a șocat lumea showbizului american – fostul star al NBA a declarat că, pe vremea când el și Madonna au avut o relație, artista i-ar fi promis 20.000 de dolari dacă o lasă însărcinată!

Invitat la emisiunea radiofonică “The Breakfast Club”, zilele trecute, Dennis Rodman a făcut o declarație surprinzătoare, dar nu neapărat incredibilă, dat fiind istoricul amoros al Madonnei… Se pare că artista i-ar fi propus lui Rodman, cu care în 1993, a avut o relație romantică, să o lase însărcinată, urmând să-i dea apoi acestuia o sumă impresionantă de bani, dacă sarcina ar fi fost viabilă!

„Mi-a spus, la telefon: <<Dennis, știi, sunt la ovulație>>. Am întrebat-o: <<Ce e asta?>>, fiindcă aveam de gând să fac sex cu ea”, a povestit Rodman.

Madonna l-a adus pe Dennis Rodman din Las Vegas cu avionul privat…

În timpul conversației cu Madonna, baschetbalistul se afla într-un cazinou din Las Vegas, iar ea i-a trimis atunci un avion particular pentru a-l aduce la ea acasă, unde urmau să aibă loc… activități amoroase. După ce și-au terminat treaba, Dennis Rodman a zburat imediat înapoi în Sin City, pentru a-și continua activitatea la jocurile de noroc!
„Atunci mi-a spus că, dacă o las gravidă, îmi dă 20 de milioane de dolari, însă doar dacă se naște copilul”, a povestit Rodman.

Mai mult, campionul NBA a speculat, de asemenea, că fiica mai mare a Madonnei, Lourdes, care s-a născut în octombrie 1996, s-ar putea să se fi născut ca rezultat al unui aranjament similar, făcut de artistă cu antrenorul Carlos Leon. Deși Rodman și Madonna nu au avut până la urmă copii împreună, carismaticul actor și star NBA are trei copii, iar Madonna – 6, dintre care doar doi biologici! Fostul baschetbalist are o fiică de 31 de ani, Alexis, cu prima sa soție, Annie Bakes și are un fiu, D.J., de 19 ani, și o fiică, Trinity, în vârstă de 18 ani, cu cea de-a treia soție, Michelle Moyer.

Foto: Hepta, Instagram

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro