Dieta lui Audrey Hepburn, făcută publică! Include consumul zilnic de ciocolată

Publicat pe

Audrey Hepburn a fost una dintre cele mai frumoase femei ale acestui secol. Se pare că unul dintre secretele frumuseții sale a fost consumul de ciocolată. Sau cel puțin asta reiese din cartea scrisă de fiul actriței, Luca Dotti.

Audrey Hepburn, circa 1953

Potrivit urmașului acesteia, Audrey urma o cură de detoxifiere în fiecare lună (timp în care mânca doar iaurt și mere rase) și nu se abătea niciodată de la regula sa de aur: începerea zilei cu o masă sănătoasă. Așadar, vedeta nu sărea peste micul dejun, indiferent de locul în care se afla sau de programul pe care îl avea.

 

De asemenea, Luca menționează în cartea sa, „Memories of My Mother’s Kitchen' (Amintiri despre Bucătăria Mamei') câteva dintre mâncărurile preferate ale celei care i-a dat viață, printre acestea numărându-se cartofii la cuptor, somonul afumat și ciocolata, aliment de care se bucura în fiecare zi, având adevărate rezerve în diferite locuri ale casei.

 

Mai mult decât atât, cartea scoate la iveală lucruri destul de întunecate din copilăria celebrei actrițe, etapă marcată de ocupația nazistă și a unor afecțiuni (astm, anemie, organism slăbit) cauzate de lipsa unei alimentații corespunzătoare.

 

Sursă foto: hepta.ro.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter