E oficial! Adelina Pestrițu este cel mai bun influencer din România în 2019

 Oana Pantazi
.

Potrivit E! People Choice Awards, celebrele premii internationale din America, Adelina Pestrițu este cel mai bun influencer din România în 2019, premiu certificat de voturile oamenilor de pretutindeni!

Adelina Pestrițu este cel mai bun influencer din România în 2019, potrivit E! People Choice Awards, în urma voturilor oamenilor de pretutindeni înregistrate în perioada 4 septembrie – 18 octombrie. Diferența între Adelina Pestritu și următorul clasat a fost de mai bine de un milion de voturi.

Extrem de emoționată, cu lacrimi în ochi și zâmbet larg pe față, Adelina Pestritu a urcat pe scenă pentru a primi trofeul, venit special din Los Angeles pentru gala de decernare locală a celebrelor premii, care a avut loc pe 31 octombrie, la Nuba.

Adelina Pestrițu va fi premiată în Los Angeles

În calitate de Best Romanian Influencer', Adelina va participa la gala internațională E! Peoples Choice Awards din 10 noiembrie, care va avea loc în America, la Santa Monica, Los Angeles, unde sunt așteptați și Kim Kardashian, Taylor Swift, Ariana Grande, Billie Eilish, Miley Cyrus, Camila Cabello, Pink, Cardi B, Ed Sheeran, Drake, Shawn Mendes, Travis Scott, Khalid, Lil Nas X sau reprezentanți ai producțiilor ‘The Lion King’, ‘Spider-Man: Far From Home’, ‘Stranger Things’, ‘The Walking Dead’, ‘Riverdale’.

„Este un sentiment copleșitor ce simt acum”

Îmi vine să plâng, dar și să râd în hohote, este un sentiment copleșitor ce simt acum. Pentru mine a fost ca un vis împlinit când am aflat că sunt pe lista de nominalizați la aceste premii atât de importante pe plan internațional, așa că acum, după ce am aflat vestea cea mare, simt că toată lumea e a mea.

Nu știu cum aș putea să mulțumesc mai mult celor care m-au votat decât spunându-le că este premiul lor, că împreună am câștigat acest trofeu și că îi voi lua cu mine peste tot, în America, în culisele galei, pe covorul roșu și oriunde voi ajunge și îi voi face să fie mândri că-i reprezint într-o lume așa de mare.

Vom trăi împreună visul american și promit să fiți martori când o să o invit pe Kim Kardashian să facem o poză împreună', a declarat cu umor și entuziasm câștigătoarea premiului Best Romanian Influencer' care a detaliat gândurile de după aflarea rezultatului într-o postare pe site-ul ei: https://www.edamagazine.ro/2019/11/01/impreuna-am-castigat-best-romanian-influencer-2019-galerie-foto/.

Adelina are o comunitate de 3 milioane de fani

Adelina Pestrițu, antreprenor în online, fondator www.edamagazine.ro și www.byeda.ro, cu o comunitate totală de peste 3 milioane de oameni pe social media a început să-și construiască universul online acum aproape 10 ani, iar în ultimii 3 ani, acesta a devenit un job full-time pentru ea:

De dimineața până seara, în fiecare secundă a vieții mele, sunt pregătită să intru în dialog cu prietenii mei de la FB și Instagram. Am proiecte mari în derulare, am multe contracte, propuneri interesante și întâlnesc atât de mulți oameni interesanți în această lume, chiar dacă sunt și foarte multe lecții de viață și opreliști în tot acest drum. În acest moment de fericire supremă pentru mine, mi se pare că tot ceea ce am făcut în ultimii ani a căpătat cel mai frumos sens cu putință'.

Gala E! People Choice Awards se desfășoară anual din 1975, iar anul acesta, în 2019, va avea loc pe 10 noiembrie, la Los Angeles și va decerna premii câștigătorilor renumiți din întreaga lume la cele 43 de categorii existente reprezentând filme, TV, muzică și pop-culture. În România, gala va putea fi urmărită pe canalul E! Entertainment, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, la 4 a.m., ora României și va fi precedată de o ediție E! Live From The Red Carpet de la 2 a.m.  E! People Choice AwardsGala.

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton