Elena Marin de la Survivor trebuie să se opereze, urgent: "Nu mai pot evita"

Publicat pe

Elena Marin de la Survivor nu mai poate amâna o operație grea la picior pentru că problemele sale de sănătate s-au agravat în ultima vreme, mai ales din cauza probelor fizice solicitante pe care le-a întâlnit în Dominicană. Astfel, Elena Marin va trebui să strângă din dinți și să accepte operația pentru că altă soluție nu există pentru ea.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Elena Marin își dorește enorm să fie profesoară de dans, dar problemele de la picior o împiedică să-și vadă acest vis îndeplinit. Prin urmare, fosta concurentă de la Survivor va trebui să treacă printr-o operație complicată, prin care îi vor fi puse şuruburi în gambă, intervenție chirurgicală care va avea loc în România sau în Turcia.

Am tot amânat să iau o decizie, dar mă tem că lucrurile sunt clare în ceea ce mă priveşte. Nu mai pot evita operaţia la piciorul drept. Mi-a fost şi-mi este încă tare frică de intervenţia asta chirurgicală, însă o voi face în cel mult două săptămâni.

Şi asta fiindcă nu doresc în niciun caz să-mi petrec sărbătorile stând în pat. Asta în niciun caz!', a declarat Elena Marin pentru impact.ro.

Citește și: Anamaria Prodan, mesaj cu subînțeles pentru Reghe, în plin divorț:„Sunt destul de puternică să trăiesc și fără tine

Citește și: George Burcea, despre stopul cardio-respirator suferit de Andreea Bălan:„A fost dificil să-ți vezi consoarta aproape de moarte

Citește și: Alexandra Stan și soțul ei, Emanuel Necatu, s-au despărțit!Gestul lui i-a dat de gol

Elena Marin de la Survivor trebuie să se opereze, urgent

Elena Marin a mai povestit că toți medicii pe care i-a consultat i-au spus că trebuie să se opereze pentru că altă soluție nu există pentru problemele ei la picior.

Problemele din Dominicană nu-mi dau pace. Am vorbit cu diverşi medici şi toţi au avut acelaşi verdict: operaţia. Ca atare, piciorul drept va avea cel mai mult de suferit. Voi avea două suruburi de pus în gambă şi de purtat tot restul vieţii.

În plus, am meninsc la ambii genunchi şi va trebui rezolvată şi chestiunea lor. Încă nu ştiu dacă voi face operaţia simultan sau voi alege să le fac pe etape. În acest din urmă caz părerile specialiştilor au fost împărţite', adaugă ea.

Elena Marin a făcut tot ce a putut pentru a evita operația

Elena Marin spune că de aproape cinci luni, de când a revenit în ţară a încercat şi alte tipuri de tratamente, dar fără rezultate.

Nu pot purta nici măcar pantofi cu toc, darămite să mai fac mişcări de dans. Şi cum visul meu cel mare e să deschid o şcoală de dans pentru copii, am pus tuturor medicilor aceeaşi întrebare: „După operaţie, voi mai putea dansa?'

Am fost norocoasă şi de peste tot am primit acelaşi răspuns, afirmativ. Chiar şi cu două suruburi în picior. Fapt e că voi putea face tot felul de figuri de dans, inclusiv să le arăt viitorilor mei cursanţi cum e să stai pe poante, aşa că, de acum cu Dumnezeu înainte!', a mai spus Elena.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter