Ellie White – Extrem de activă, deşi este însărcinată

Publicat pe

Ellie White este în prezent parcă mai activă ca niciodată, deși mai are puțin și trece în luna a șasea de sarcină.

 

elie2

Artista va aduce pe lume cel de-al doilea copil al său la începutul verii, iar până atunci și-a propus să susțină o serie lungă de concerte.

 

De când a lansat un nou show alături de un band de instrumentiști, printre care se află și un saxofonist talentat, Ellie White are agenda plină de concerte, chiar dacă, în general, lunile ianuarie și februarie sunt foarte sărace în evenimente pentru majoritatea artiștilor.

 

elie1

Anul a început promițător. Dintodeauna mi-am dorit să am propriul band. Este cu totul altă energie pe scenă. Și publicul simte asta. Perioada dificilă de sarcină pare să fi trecut. Mă simt bine acum. Cred că și bucuria de a fi atât de mult timp pe scenă ajută. Dacă lucrurile continuă în felul acesta, voi cânta până la naștere', declară Ellie White.

 

Artista își împarte timpul în prezent între familie, concerte și studio unde înregistrează mai multe piese noi pe care intenționează să le lanseze anul acesta într-un mod cu totul inedit.

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter