Fiica lui Catherine Zeta-Jones a crescut și este copia fidelă a mamei ei. Imaginile care te lasă fără glas

Publicat pe

Michael Douglas și Catherine Zeta – Jones sunt unul dintre cuplurile  iconice de la Hollywood. O relație tumultoasă atât cât le stă bine unor staruri pentru a nu pica în ghearele rutinei. 18 ani de pasiune îi leagă pe cei doi actori, dar și doi copii superbi: o fată și un băiat. Ajunsă acum la vârsta de 15 ani, Carys, fiica lui Catherine Zeta Jones și a lui Michael Douglas este copia fidelă a mamei ei.

În 8 august 2000, Michael și Catherine au devenit părinții unui băiat, Dylan Michael Douglas. La mai puțin de trei ani distanță, Zeta – Jones a anunțat nașterea celui de-al treilea copil al lor, o fetiță pe care au numit-o Carys (pronunțat KEHR’-is). Un nume neoșișnuit în Statele Unite, dar destul de comun în Țara Galilor, de unde este originară frumoasa actriță.  În anul în care s-a născut Carys, Catherine primea un Oscar pentru rolul din comedia Chicago.

Este o experiență destul de solicitantă să fii copilul a două staruri de talia lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones. La fel a fost și pentru Carys. Când era mică, a locuit alături de părinți și de fratele ei în Bermuda, la o distanță considerabilă de Hollywood. Pentru că nu a prea avut contact cu scena, Carys povestea că târziu a aflat cu ce se ocupă părinții ei, mai ales tatăl ei. 'Am crezut că tatăl meu este preparator de clătite. Sincer. Habar nu aveam că este actor', a spus tânăra într-u interviu.

Abia în momentul în care familia s-a mutat în Manhattan a fost totul clar pentru Carys: părinții ei sunt celebri. 'Am urât lucrul acesta!' – a mărturisit ea în același interviu. Cu toate acestea, relația mamă – fiică s-a consolidat și mai mult. De ziua fetei ei, acum adolescente, Catherine a postat pe Instagram o serie de fotografii din care se vede transformarea spectaculoasă a lui Carys de-a lungul anilor.

O lună mai târziu, copila a întros gestul mamei sale și a postat pe pagina sa de socializare fotografii cu ea și Catherine, dar și cu bunica ei. Asemănarea adolescentei cu mama ei la aceeași vârstă, dar și frumusețea incontestabilă a urmașei celor doi mari actori este uluitoare.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva