Hackerul care a postat poze nud cu Jennifer Lawrence a fost condamnat la 8 luni de închisoare

În sfârșit s-a făcut dreptate: hackerul care a postat poze nud cu Jennifer Lawrence pe internet a fost condamnat la 8 luni de închisoare! Din păcate însă, victimele sale rămân cu rușinea de a-și fi văzut viața momente din privată circulând pe internet…

Jennifer Lawrence a fost victima unui hacker!

Jennifer Lawrence a fost victima unui hacker!

Rapiditatea cu care circulă acum informația în mediul online are avantaje, dar și dezavantaje, mai ales că sintagma drepturi de autor nu mai înseamnă nimic în lumea virtuală, unde odată publicată o fotografie sau o știre pierzi complet controlul. Iar când mai intră și hackerii în acțiune, te poți considera din start deposedat de toate fotografiile care îți aparțineau. Același lucru l-a pățit și actrița Jennifer Lawrence, căreia un hacker i-a spart contul privat, de unde a furat informații personale, pe care le-a popularizat mai apoi pe internet.

Hackerul a spar 240 de conturi în 18 luni!

George Garofano, în vârstă de 26 de ani, a intrat în contul Apple iCloud a nu mai puțin de 240 de persoane pe parcursul a 18 luni, printre care și în cel al lui Jennifer Lawrence, de unde a furat fotografii, dar și informații personale, care au circulat multă vreme pe internet, declanșând un adevărat scandal. De altfel, Garofano a fost una dintre cele patru persoane acuzate în scandalul de hacking din 2014, atunci când au circulat în mediul online și fotografii private de-ale actriței Kirsten Dunst și ale modelului Kate Upton.

Jennifer Lawrence în "The Hunger Games"

Jennifer Lawrence în „The Hunger Games”

Actrița din The Hunger Games a fost extrem de afectată, cu atât mai mult cu cât hackerul a popularizat pe internet niște fotografii în care Jennifer apărea dezbrăcată. La momentul acela, Jennifer a descris hackingul ca fiind echivalent cu o crimă sexuală și a cerut legi mult mai dure în această privință. În această săptămână, un judecător federal din Bridgeport, Connecticut, l-a condamnat pe Garofano la 8 luni de închisoare cu executare, urmând apoi ca acesta să fie ținut sub supraveghere timp de trei ani. Actriței și celorlalte victime ale lui Garofano li s-a făcut dreptate, însă răul a fost făcut atât de către hacker, cât și de către cei care, mai apoi, au distribuit fotografiile în mediul online fără niciun discernământ.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro