Katherine Heigl, la 40 de ani: „E mai bine să îmbătrânești decât să mori de tânăr”

Publicat pe de Oana Pantazi

La sfârșitul săptămânii trecute, frumoasa și carismatica actriță Katherine Heigl a împlinit 40 de ani, pe care i-a sărbătorit cu fast, dar și cu bucurie, asigurându-și fanii, prin intermediul unui mesaj motivant, că pentru ea anii sunt doar un număr.

Katherine Heigel a împlinit 40 de ani. Actrița spune că, pentru ea, 40 e doar un număr.

Katherine Heigel a împlinit 40 de ani. Actrița spune că, pentru ea, 40 e doar un număr.

Katherine Heigl a împlinit recent 40 de ani. O știți din serialul Anatomia lui Gray, dar și din nenumărate comedii romantice. Superba actriță are o carismă și o inteligență intimidante, dar și un umor pe măsură, de care a dat dovadă încă o dată, chiar de ziua ei, când le-a împărtășit fanilor de pe Instagram cum se simte ea la o vârstă la care alte femei intră în depresia vârstei de mijloc…

„Simt că vârsta de 40 mă face mai matură și mai înțeleaptă”

Ei bine… Oficial am 40 de ani. Știu că o să vă gândiți că spun aiureli, dar adevărul este că sunt al naibii de încântată să am 40 de ani. În primul rând, așa cum mama mea spunea mereu, pentru că e mai bine să îmbătrânești decât să mori de tânăr. Adevărat, mamă, atât de adevărat!', a scris Katherine pe contul ei de Instagram, unde a postat și câteva fotografii unde apar nelipsitele baloane aniversare cu cifre – în cazul ei, evident, 4 și 0.

Katherine alături de soțul ei, Josh Kelley.

Katherine alături de soțul ei, Josh Kelley.

„Din alt punct de vedere, 40 înseamnă pentru mine un anume fel de libertate. Libertate față de toată neîncrederea în sine, nesiguranța, respingerea de sine și anxietățile de la 20 și 30 de ani. Nu spun că nu mai trec prin astfel de momente, dar simt că vârsta de 40 mă face mai matură și mai înțeleaptă. Mai constantă în privința convingerilor mele. Mai sigură de puterile mele. Mai iertătoare cu propria persoană.'

„Sunt o femeie mai puternică, mai bună, mai hotărâtă'

Apoi, Katherine a adăugat: Știu că există un anjumit stigmat atașat vârstei de 40 de ani. Am o mulțime de cunoștințe bine intenționate și chiar străini care mi-au spus să nu mă îngrijorez, pentru că încă arăt bine. Sau că, în curând, voi avea 50 de ani și mă voi simți cu adevărat bătrână. Sau că tinerețea e trecătoare… Cred că, de fapt, totul ține de spiritul tău. Și m-am decis să nu las un număr să determine modul în care mă simt cu privire la aspectul meu fizic. Sau cum sunt eu văzută, ca femeie, în societate. M-am hotărât să las acest număr și pe toate cele care vor urma să determine fiecare pas pe care îl fac, iluminarea pe care o caut, compasiunea pe care o arăt, frumusețea pe care o radiez, care cresc și se dezvoltă odată cu experiența pe care o acumulez'.

Katherine arată spectaculos la 40 de ani!

Katherine arată spectaculos la 40 de ani!

„Sunt o femeie mai puternică, mai bună, mai hotărâtă și mai curajoasă astăzi și voi face tot ceea ce îmi stă în putință să mă dezvolt, ca să pot spune același lucru la 50, 60, 70 de ani și mai târziu. Nu mă doare, pentru că sunt înconjurată de atâția oameni care mă inspiră, mă iubesc și mă sprijină în viața asta. Fără ei… ei bine, încă m-aș fi zbătut în incertitudine', a conchis Katherine. Și, într-adevăr, actrița are toate motivele să fie fericită. Are o carieră înfloritoare, iar din 2007 este căsătorită cu cântărețul, compozitorul și actorul Josh Kelley (38), căruia i-a dăruit trei copii minunați.

Foto: Hepta Instagram

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva