Lady Gaga a apărut nemachiată și îmbrăcată în blugi rupți la Oscar 2023. Așa cum și-a obișnuit fanii până acum, cântăreața nu s-a dezis nici la Premiile Oscar 2023 de latura ei excentrică. Cântăreața s-a clasat în topul celor mai bine îmbrăcate vedete de la evenimentul decernării ce s-a desfășurat la Dolby Theatre, în Los Angeles. De asemenea, a avut și cea mai spectaculoasă transformare pe scenă!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Lady Gaga a apărut nemachiată și îmbrăcată în blugi rupți la Oscar 2023. Cântăreața, care e cunoscută și ca actriță, a uimit pe toată lumea în cadrul ediției din acest an a decernării Premiilor Oscar, la Dolby Theatre, în Los Angeles. Vedeta a trecut printr-o transformare uluitoare pe scenă, după ce, mai întâi, a făcut senzație pe covorul de culoarea șampaniei.
Pe covorul de culoarea șampaniei de la Dolby Theatre, Lady Gaga a defilat într-o ținută spectaculoasă, neagră. Designerul pe care l-a ales pentru apariția sa la Premiile Oscar 2023 a fost Donatella Versace, fiind o mare fană a acestei case de modă. De altfel, e cunoscut faptul că vedeta și-a intitulat chiar și una dintre piesele ei „Donatella', în semn de admirație.
Lady Gaga a apărut nemachiată și îmbrăcată în blugi rupți la Oscar 2023
Mai exact, Lady Gaga a optat pentru un nou look din colecția de toamnă 2023 a brandului, colecție ce a fost prezentată joia trecută la Los Angeles. Ținuta a fost purtată prima dată de Gigi Hadid pe podium. Este vorba despre o rochie neagră, compusă în partea de jos dintr-o fustă cu talie foarte joasă, iar în partea de sus de un corse transparent. În plus, în talie, rochia se face remarcată și prin logo-ul Medusa, ce este emblema casei de modă Versace.
Lady Gaga nu s-a lăsat mai prejos nici în privința accesoriilor. Cântăreața a ales niște bijuterii superbe, semnate Tiffany & Co. Vedeta a purtat la gât un colier, la mână o brățară, iar la urechi niște cercei strălucitori. Totodată, artista a atras atenția și prin inelul tip verighetă pe care l-a purtat pe degetul de la mâna stângă.
Transformarea spectaculoasă a artistei, pe scenă
Iar surprizele oferite de Lady Gaga la Oscar 2023 nu aveau să se oprească aici! Ulterior, artista a renunțat la rochia semnată de Donatella Versace și a uimit pe toată lumea când a urcat pe scenă, pentru a interpreta piesa „Hold My Hand', melodia originală din „Top Gun: Maverick'. Pelicula a fost nominalizată la categoria cel mai bun film, dar și cel mai bun cântec original.
Așadar, pe scenă, Lady Gaga a ales să se îmbrace doar într-un tricou negru, simplu, și într-o perechi de blugi rupți. În plus, vedeta s-a încălțat cu bocanci. În ceea ce privește părul, artista l-a ținut strâns într-o coadă împletită, iar la machiaj a renunțat de tot.
Lady Gaga a câștigat primul ei premiu Oscar în 2019, pentru cel mai bun cântec original: „Shallow' din peliculs „A Star is Born'. Nominalizarea melodiei sale din filmul „Top Gun: Maverick' a fost cea de-a patra nominalizare a artistei la Premiile Oscar.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/03/cover-viva-martie-2-348-763x1024.jpg)
Lista câștigătorilor premiilor Oscar 2023
Mai jos vă prezentăm lista câștigătorilor premiilor Oscar 2023:
Cel mai bun film: „Everything Everywhere All at Once'
Cea mai bună regie: Daniel Kwan şi Daniel Scheinert („Everything Everywhere All at Once')
Cel mai bun actor în rol principal: Brendan Fraser („The Whale')
Cea mai bună actriţă în rol principal: Michelle Yeoh („Everything Everwhere All at Once')
Cel mai bun actor în rol secundar: Ke Huy Quan („Everything Everywhere All at Once')
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jamie Lee Curtis („Everything Everywhere All at Once')
Cel mai bun lungmetraj internaţional: „All Quiet On The Western Front' (Germania)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Pinocchio'
Cea mai bună scenografie: „All Quiet On The Western Front'
Cel mai bun scenariu adaptat: „Women Talking'
Cel mai bun scenariu original: „Everything Everywhere All at Once'
Cea mai bună imagine: „All Quiet On The Western Front'
Cel mai bun montaj: „Everything Everywhere All at Once'
Cea mai bună coloană sonoră: „All Quiet On The Western Front'
Cel mai bun cântec original: „Naatu Naatu' (M.M. Keeravaani şi Chandrabose pentru filmul „RRR')
Cel mai bun sunet: „Top Gun: Maverick'
Cele mai bune efecte vizuale: „Avatar: The Way Of Water'
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „The Whale'
Cele mai bune costume: „Black Panther: Wakanda Forever'
Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Boy, the Mole, the Fox and the Horse'
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „An Irish Goodbye'
Cel mai bun lungmetraj documentar: „Navalny'
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The Elephant Whisperers'
Premii onorifice: Euzhan Palcy, Diane Warren, Peter Weir
Premiul umanitar Jean Hersholt: Michael J. Fox.
Sursă foto: Hepta, Profimedia Images
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/03/lady-gaga.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/03/lady-gaga-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/casa-ionut-dolanescu-678.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_33a638e4660e47fbc553fb5cee2bebe3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_a2167d06d62d835fbec480a5a62c9de3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_b72d9fc2dad474fe185ed61bec9e71b9.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_b042560b76b4f3051e2f4d28c18d72e7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_2cd09addba4b4331727994ddd62711eb.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/eduard-vladescu-ispita-masculina-insula-iubirii-2026-antena-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/marius-vizante-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/67-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/codruta-filip-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-cu-anamaria-vaida-si-claudiu-dragota-de-la-insula-iubirii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-12t122354.546-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/99-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_7866687c195ccbd065e4513d358454f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_f8c181dc6dd7e933c05c1be16c21e5e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_7e26fdc8056fa041e36666790b65faec.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_844ff0737320e085c619b5cd17f699d2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6f9a1c2984076e644e39a58a1bb670ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_672c8d1774ff288fe8fb7f26ced83425.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2b4bd425e48e6ce7f54fab815e6c2233.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0b9697a9ff3c0a9fc205e14355b9a694.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_afe80241bca25c917a1462e8fb4e9f45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8ab542a447c0d27cc8bce711dede8166.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_183e03b1d3d6de6989cbb7bfce78533c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_aba6cbff54032a34479060bb3cb83667.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_14a13913f53779f2676fc3b32d7904d0.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_43d8054d223da66b35fbefb0cc7708d0.jpg)
![Mamă sau soră?! Cum arată mama Anei Bodea: «E cea mai frumoasă femeie!» Asemănarea e uluitoare [21 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_87d4102a65267526f6620e39178c58b5.jpg)
![Cum arată Thalia la 30 de ani de la «Sărmana Maria»! Schimbarea uluitoare a celebrei actrițe [18 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ab609addd317f4b2aee7b3e60a5a9ff8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_95d4e668fd30c0d984e4013c856daa96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3ae67f4ae31ce9ff1eccdbd5a9d62459.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e95830793d82804b6f91d789cae621b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4cdf3adcff4a74028bb80135c094108d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9ebf8a09ef0d641d57da5eec5e379835.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1840754aeaed8ccff32b1ef25eafe7c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e6e038512237c7ffddb5bb947aa6236a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9a62b4ddf2c13274e341ff74f00e8f36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4958042814e27b63ef6370421434ec6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/butura-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/dinu-maxer-vacanta-la-malul-marii-alaturi-de-copii-si-noua-iubita-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/sofia-vicoveanca-125.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ba4f8605b793ddd10ecfb652e995994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_880e7f9ed03eea7acc5035b0fce35c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9a21c22f3cadd9bba4dae275dda11539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6dd5023aa00ccebe4d3dcf9d670c5e92.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_e49645dffb584bab12b750f17f98546e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_782052cbffdf2e34f4520f6a93777496.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_46250650a599cfdbceabaeffb05e8993.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_c478049542bf43933681260493802962.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e8747655e8005f2703e93b25eeea69b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_be06a04baf18b305d845805c51b94122.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_f17c49065fd6131ef4472098d78f60b4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_f76e7a39704297d8f974ae19adaead51.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2e91c8deeb43822dd02cdbfb78912d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_00e39710580081298c9925da19f405b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_09920c1834eb052e2e2e218f83f77541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_34f3d9edb36db82dcdc3440ff28b0715.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_05c191eef4388b3fa1fd0ea29945bcd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_9d6f69627e7ce7980f6d3db9093e00a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_57daa332e43d636b94d643b2d51b0340.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_56ef751ae0b63262a5afdba758731d7f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f01b7752438f7ff5d5f2d4c82246e991.jpg)