Mădălina Ghenea – Cu mama şi fetiţa de câteva luni în Italia

 Florentina Liutic
.

Mădălina Ghenea se află în aceste zile în Italia alături de mama şi de fetiţa de câteva luni pe care o are împreună cu Matei Stratan.

Frumoasa bruneta s-a aflat în ultimele zile în centrul atenţei după ce în presă au aparut informaţii că s-ar fi despărţit de tatăl micuţei împreuna cu care a trăit o poveste de dragoste pasionala începută în urmă cu aproximativ un an.

Nimic nu părea să tulbure liniştea celor doi, iar apariţia micuţei în viaţa lor a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri care se puteau întâmpla.

Mădălina nu a comentat zvonurile legate de despărţire, însă fotografiile cu ea şi Matei, extrem de îndrăgostiţi şi care făceau deliciul fanilor săi, nu au mai fost postate pe pagina sa de Instagram.

Mădălina şi-a luat fetiţa şi mama şi au plecat spre Italia, destinaţia lor fiind, se pare Liguria. Ea îşi încânta fanii acum cu fotografii cu fetiţa sa, al cărei chip nu vrea să-l dezvăluie pentru moment şi pare să se bucure de aceste zile.

Fanii săi simt însă că în viaţa brunetei au avut loc ceva schimbări şi au făcut mai multe comentarii: „Ar fi fost frumos sa vedem familia completa, dar asta e viata.', „Nu trebuie sa demonstrezi nimic , nimeni nu are dreptul să îți judece viața și comportamentul tau că mama. Ți se citea în ochi de când erai însărcinată câtă bucurie,iubire și dăruire erai gata sa dai acelui suflet ce aveau in burtica. Din păcate sunt acele persoane care știu să deschidă gura numai pt a critica și a ofensa…

 

 

A post shared by Madalina Diana Ghenea (@officialmadalinaghenea) on


 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton