Marina Voica a împlinit ieri 83 de ani şi este la fel de cochetă ca-n anii '70 / Fuego i-a transmis un mesaj emoţionant de ziua ei

Publicat pe

Pe 3 septembrie, Marina Voica a împlinit 83 de ani şi prietenii au copleşit-o cu mesaje. Unul dintre cele mai emoţionante a venit din partea lui Fuego, artistul mărturisind că Marina Voica i-a fascinat copilăria şi este onorat de prietenia ei.

Pe numele său real Marina Nicolskaia, artista care a împlinit 83 de ani pe 2 septembrie este la fel de cochetă şi frumoasă ca în tinereţe, fiind, de altfel, şi o prezenţă activă pe reţelele de socializare unde postează destul de des fotografii şi îţi ţine fanii la curent cu activitatea sa.

Marina Voica s-a retras departe de lumea dezlănţuită, în casa de la Breaza. E împăcată cu viaţa ei şi foarte fericită, iar oamenii care au iubit-o nu au uitat-o chiar dacă în ultimii ani, Marina a stat departe de scenă.

„De ani de zile, dimineaţa, pe 3 septembrie, o sun pe cea care mi-a fascinat copilăria. E ziua ei şi, la fel ca un adolescent, se bucură când îmi aude glasul prin care îi urez cu toată dragostea, respectul şi aprecierea din partea mea, ani mulţi şi sănătoşi. Azi e ziua Marinei Voica, un adevărat fenomen al artei româneşti, cu o energie aparte, cu un exotism permanent, timbru unic, repertoriu de colecţie şi o frumoasă nebunie artistică pe care şi-a păstrat-o până azi şi pe care ne-a insuflat-o prin sfaturi utile şi nouă, celor care i-am devenit discipoli.

Sunt onorat de prietenia ei şi sunt fericit că are în continuare putere pentru a răsturna munţii.

Marina Voica este o legendă, o divă veritabilă şi-un om cu suflet mare, bun, altruist şi darnic.

Să ne trăieşti, draga mea Marina!', a scris Fuego pe Facebook.

 

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva