Tenismenul Marius Rădoi a murit. Tânărul de 19 ani și-a pierdut viața într-un accident

Publicat pe

Fiul adjunctului Poliţiei Olt Cristian Rădoi, Marius Rădoi, şi-a pierdut viaţa noaptea trecută într-un cumplit accident de circulaţie care a avut loc la limita judeţului Olt cu judeţul Argeş.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Tânărul în vârstă de 19 ani, tenismen, se afla singur în maşină în momentul tragediei care a avut loc pe drumul naţional DN 65, în localitatea Negreni, potrivit reporter24.info.

Din primele informaţii, Marius Rădoi nu ar fi adaptat viteza autoturismului la carosabilul umed, a pierdut controlul maşinii, a derapat într-o curbă şi s-a lovit de un cap de pod de pe marginea drumului.

Totul s-a întâmplat marţi seara, atunci când echipajele de prim-ajutor au ajuns la locul accidentului, i-au acordat tânărului primul ajutor, însă eforturile medicilor au fost în final zadarnice.

A fost resuscitat de mult ori şi era inconştient

Fiul adjunctului IPJ Olt a avut multiple leziuni, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi resuscitat de mai mult ori pe drum. Era, însă, în stare de inconştienţă. Ajuns la spital, tânărul student a fost dus în sala de operaţie, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el. Acolo a murit.

Citește și:

Anda Adam a divorțat în secret? Dovezile care arată clar că artista și Sorin nu mai formează un cuplu

Lili Sandu s-a fotografiat goală, în timp ce își alăptează bebelușul. Vedeta a slăbit enorm după naștere

Viviana Sposub, ritual ciudat înainte de o noapte de amor cu George Burcea. Ce face tânăra: „Eu nu am mai auzit așa ceva’

Marius Rădoi, băiatul şefului adjunctului Poliţiei Olt, avea 19 ani, era student şi campion naţional la tenis.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter