Weekendul trecut, Medana l-a sărbătorit cu fast pe fiul ei, Darius, care a împlinit 18 ani. La petrecere a fost prezent fostul ei soț, dar și Alin Oprea, situație care a cam pus-o în dificultate. Exceptând acest moment delicat, ea spune că seara a decurs cât se poate de bine, atât pentru sărbătorit, cât și pentru invitați.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Pe 4 iulie, Darius, fiul Medanei din căsnicia anterioară, a împlinit 18 ani. Tânărul a fost sărbătorit în weekend, alături de familie și prieteni, într-un local de poveste din Cluj. Alin Oprea nu a lipsit de la petrecere, dat fiind că are o relație apropiată cu fiul său vitreg, și i-a încântat pe invitați cu un scurt moment artistic. Și fostul soț al Medanei a fost prezent, însă seara a decurs într-o atmosferă degajată și fără tensiuni.
Medana și-a serbat fiul în prezența lui Alin Oprea, dar și a fostului soț
La majoratul fiului ei, Medana a fost însoțită de Alin Oprea și recunoaște că nu i-a fost ușor să dea nas în nas și cu fostul soț. Exceptând acest moment „delicat', după cum s-a exprimat chiar ea, seara s-a lăsat cu multe surprize plăcute.
„Am avut parte de momente emoționante la majoratul băiatului meu, Darius. Când a dansat cu fiica mea, Daria, m-am emoționat până la lacrimi, dar și atunci când Alin a cântat amândoi au fost încântați de acest moment și foarte bucuroși, alături de restul colegilor. Sunt o mamă fericită și o soție împlinită. Pentru noi, părinții, a fost un moment de bucurie să ne vedem băiatul major.
Fostul meu soț, Daniel Berciu, a fost emoționat și el, iar pentru mine un moment delicat să fiu în același loc atât cu fostul soț, cât și cu actualul. Dar, a fost o mare bucurie să putem fi ambii părinți la majoratul copilului, cât și bunicii materni, pe care Darius și i-a dorit tare mult alături de el. Am apreciat enorm faptul că fiecare dintre noi a pus binele copilului nostru mai presus de orice. Noi rămânem părinții acestor copii pentru tot restul vieții', a declarat soția solistului pentru click.ro.
Alin Oprea a cântat la majoratului lui Darius
Alin Oprea are o relație apropiată cu fiul Medanei și a ținut să-i facă o surpriză, la petrecerea de majorat. Artistul a susținut un recital, spre încântarea invitaților, dar și a sărbătoritului.
„Toți invitații s-au simțit foarte bine și am avut alături de noi prieteni apropiați, și pe finii și finuții noștri, pe care i-am cununat și cărora le-am botezat copiii, alături de fostul meu soț, Daniel.
La un moment dat, cineva a făcut o glumă și a zis așa : „Aici și să vrea să se bată cineva, nu are cum. Toți sunt nași cu fini'.
Ne-am simțit ca în familie, iar atmosfera a fost excepțională. Localul și decorul au fost de poveste. Un domeniu imens cu o piscină foarte mare, iar preparatele culinare au fost extraordinare. Darius, a ales localul verișorului meu primar, Marius, a cărui fetiță Evelyne, care este și finuța mea, este născută tot pe 4 Iulie, exact în aceeași zi cu fiul meu Darius.
Finul „Englezu' cu fina Ramona și finul Eugen „Casanova' cu fina Alina au cântat până dimineața, iar momentul mult așteptat a fost recitalul lui Alin. Copiii au dansat și au cântat fiecare melodie a lui, lucru care m-a încântat.
Printre invitați s-au numărat și prietenul nostru, primul campion mondial de box, Miki Paisz cu soția Aliz și un alt sportiv cunoscut, Mihai Moldovan cu soția lui, Monica. Pentru mine a fost o reală bucurie să îmi văd o parte dintre finele mele alături de mine, care îmi sunt prietene de-o viață.
Fostului meu soț, domnului Berciu, îi mulțumesc pentru anii care ne-au legat, pentru realizările frumoase pe care le-am avut împreună și pentru acești copii minunați', a mai povestit ea pentru aceeași sursă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/c1-001-cover-75.jpg)
Ce cadouri a primit fiul Medanei, la majorat
De ziua lui, Darius a fost răsfățat cu multe cadouri. Medana ar fi vrut să-i cumpere o mașină scumpă, dat fiind că este înscris la școala de șoferi, însă s-a răzgândit.
„A primit niște suplimente din America pentru sport, pentru că Alin i-a făcut și un abonament la sală pe un an și jumate, cu câteva luni in urmă. Și, bineînțeles, plicul cu bani.
Acum face scoala de șoferi. Dorința mea a fost să-i iau o mașină scumpă la majorat, după care m-am răzgândit. Pentru că nu vreau fițe, asta înseamnă automat și viteză. Și prefer o mașină normală, Mercedesul meu ML care are niște ani deja. Sau poate chiar una cumpărată din banii lui. Este în clasa a 12-a, iar peste doi ani intenționează să meargă la studii europene în Austria', a încheiat Medana.
Sursa foto: Captură Video & Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/colaj-meedana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/opp9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/stela-popescu-casa-colaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/oana-matache-radu-siffredi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_84650783a5e0a0dc6f039a8ebd63f736.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_f87215a60a351e4257c59c821d2babdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_cf858452eb5a17208abaedb700c6df39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_84af9aa6918cc85648947dd2bed8c5e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/88-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-12t163608.552.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/90-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/mircea-solcanu-11-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/89-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/77-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/78.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_05252bced0f2b20c2f5928febc5c2a76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_6a3edd27809f6a29c987b241efe6a506.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_79601060a8d2943b0631f33c4d94acdc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_398a98e182aa976494993b70ad16eb3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_0afa2b0e0344608b33747080c32e6750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_00c60a9ecfb765bc5bc6472f698342c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_167f7d910e3f1170eac852e34277375a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_aba6cbff54032a34479060bb3cb83667.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_64f22ccb5beee1f8d2f9d1c8f330ce28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d235ebdd9fa2374c4b0f6feeab390515.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_dca1a9e5cba71344893dbccd647090c2.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_14a13913f53779f2676fc3b32d7904d0.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_43d8054d223da66b35fbefb0cc7708d0.jpg)
![Mamă sau soră?! Cum arată mama Anei Bodea: «E cea mai frumoasă femeie!» Asemănarea e uluitoare [21 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_87d4102a65267526f6620e39178c58b5.jpg)
![Cum arată Thalia la 30 de ani de la «Sărmana Maria»! Schimbarea uluitoare a celebrei actrițe [18 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ab609addd317f4b2aee7b3e60a5a9ff8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_95d4e668fd30c0d984e4013c856daa96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3ae67f4ae31ce9ff1eccdbd5a9d62459.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e95830793d82804b6f91d789cae621b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4cdf3adcff4a74028bb80135c094108d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9ebf8a09ef0d641d57da5eec5e379835.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_04a1a8a019e83d59768ec9915668d4c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e6e038512237c7ffddb5bb947aa6236a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9a62b4ddf2c13274e341ff74f00e8f36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4958042814e27b63ef6370421434ec6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/raluca-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/000-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-13t115741.024-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ba4f8605b793ddd10ecfb652e995994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_880e7f9ed03eea7acc5035b0fce35c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9a21c22f3cadd9bba4dae275dda11539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6dd5023aa00ccebe4d3dcf9d670c5e92.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_782052cbffdf2e34f4520f6a93777496.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_70d094aa38d7193466de880ab7f9ab38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_cd33c8e29ba43fc467de7346d0db8d5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_61a8655ee7b1de0d8ff228ba3b6e4f5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_08a8ab4c6f6ab04f0586559ab430c417.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5bab31ca8b4e278cd1eeef3536caffb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5a1f06c796b7dccbf4c1cf99cb75e077.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_0426160ff2a573076b1381134b59fc43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2e91c8deeb43822dd02cdbfb78912d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_09920c1834eb052e2e2e218f83f77541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_34f3d9edb36db82dcdc3440ff28b0715.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_05c191eef4388b3fa1fd0ea29945bcd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_99c4175dacd0587db467b1b9e4b392f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c7de8a501529192adbd9c7ed8044142e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6e3bd4d3aa4e5d3562ad7bfdc7f7d150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_df111080121577ba4dcf52d00e3c645e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_67be2b5a4d84d4fbf964bbf70de87b45.jpg)