Melania Trump se simte victimizată și hărțuită de către cei care îi critică stilul vestimentar

Publicat pe de Oana Pantazi

Săptămâna aceasta, cu ocazia unei vizite în Africa, Prima Doamnă a SUA a fost din nou criticată din cauza alegerilor vestimentare. Conform surselor, Melania Trump se simte victimizată și hărțuită de către cei care îi critică stilul vestimentar și pare să se fi săturat de agresivitatea celor cărora le displace cum se îmbracă.

Outfiturile Melaniei Trump sunt permanent criticate... Cu sau fără motiv.

Outfiturile Melaniei Trump sunt permanent criticate… Cu sau fără motiv.

Cu atât mai mult cu cât soțul ei este, probabil, cel mai controversat președinte al Statelor Unite din toate timpurile, Melania Trump se află permanent atât în vizorul presei, cât și în cel al inamicilor soțului ei, care nu ezită să o lovească sub centură și când e, și când nu e cazul. Cum cel mai la îndemână subiect este reprezentat de alegerile în materie de fashion ale Primei Doamne, aceasta este permanent criticată, deși este o femeie extrem de frumoasă și de elegantă. Nu e de mirare că Melania Trump suferă din cauza celor care o atacă permanent, lucru cu privire la care și-a exprimat, recent, dezamăgirea. Conform Hollywood Life, Melania Trump se simte victimizată și hărțuită uneori' de cei care îi critică stilul vestimentar, considerând că atitudinea acestora este nedreaptă.

Melania este sătulă până peste cap de oamenii care se concentrează în mod constant asupra a ceea ce îmbracă ea și critică până și cel mai nesemnificativ detaliu', a declarat o sursă apropiată Primei Doamne. E convinsă că nicio altă Primă Doamnă nu a fost examinată atât de amănunțit în ceea ce privește garderoba și de aceea se simte victimizată și chiar hărțuită uneori.' Sursa a mai adăugat că Melania crede că predecesoarea ei, Michelle Obama, nu s-a aflat niciodată într-o asemenea măsură sub microscop. Cu toate acestea, Michelle era și ea criticată de către conservatori, care au acuzat-o nu o dată fiindcă purta rochii fără mâneci, care îi lăsau brațele expuse…

Pălăria colonială i-a venit de hac!

Nu mai devreme de această săptămână, Melania Trump a fost criticată din nou, de data aceasta pentru outfitul pe care a ales să-l poarte în vizita făcută în Kenya, outfit descris ca fiind unul de tip colonialist. Prima Doamnă a ales o pălărie albă de genul celor purtate de oficialii militari pe vremea când Europa a condus Africa, obiect care, din păcate, a devenit un simbol al opresiunii. Evident, Melania a găsit asemănarea deplasată…

De altfel, Prima Doamnă a Americii a condus, la Casa Albă, o campanie anti-bullying, numită Be Best (în traducere aproximativă, Fii bun), având ca punct principal stoparea cyber-bullying-ului. Criticile la adresa campaniei au început chiar în momentul demarării ei, cei mai mulți comentând chiar pe seama denumirii campaniei, considerată o greșeală gramaticală gravă – ar fi trebuit să fie Be the Best (Fii cel mai bun) sau, cel mult, Be Good (Fii bun), însă Melania, se pare, nu a vrut să o copieze pe Michelle Obama, care a inițiat campania Be Better (Fii mai bun). Din păcate, a dat greș din start și nu a scăpat nici de inamicii lui Donald Trump, care nu au avut cum să treacă peste faptul că președintele SUA folosește adeseori platformele online pentru a-și ataca și a-și ironiza oponenții, în timp ce soția lui a inițiat o campanie tocmai împotriva acestui gen de comportament. Din păcate pentru ea, Melania se învârte într-un cerc vicios, din care nu va ieși atât timp cât va fi Prima Doamnă a Americii și soția lui Donald Trump.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter