Mesajul de adio pe care Mădălina Manole l-a scris cu puțin timp înainte să-și ia viața: „Nu mă judecaţi, mergeți înainte!”

Publicat pe

Pe 14 iulie s-au împlinit nouă ani de la moartea Mădălinei Manole și încă mai apar informații legate de patimile cântăreței care s-a stins la doar 43 de ani, dar mai ales detalii neștiute până acum despre felul în care și-a pus capăt zilelor. Nu demult, a fost dată publicității o scrisoare de adio pe care Mădălina Manole ar fi scris-o cu puțin timp înainte să se sinucidă.

„Mi-a dăruit Dumnezeu cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos. Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea.

Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu. Voi toţi m-aţi iubit şi mi-aţi arătat lucrul ăsta mereu, tot timpul. Si totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea. Aşa gândesc eu, aşa trebuie.

Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce sa fac. Să nu mai fiu. Puiu mic să rămână o perioadă la Botoşani cu mama şi tata. Poate mă va ierta mai târziu, când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi! Nu uita de banii de la BRD! În cont euro!

Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu ptr. Tot ce a făcut pentru mine, ptr. Sufletul lui! Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihăiţă vă implor! Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani ptr. Pui pic (şcoli) şi … pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela', ar fi scris Mădălina Manole înainte să-și ia viața, potrivit Libertatea, care l-a citat pe fostul soț al artistei, Petru Mircea.

Îndrăgita artistă a fost găsită fără suflare în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni pe 14 iulie 2010.

Conform anchetatorilor, Mădălina Manole s-a sinucis prin otrăvire cu Furadan, un pesticid extrem de toxic. Chiar și așa, părinții Mădălinei, Ion și Eugenia Manole, au continuat să-l acuze pe soțul său, Petru Mircea, de moartea fiicei lor.

Deși părinții Mădălinei nu vor să recunoască, scrisoarea îi aparține Magdei, e scrisul ei acolo', spunea Petru Mircea, în 2010, despre hârtia pe care Madalina Manole și-ar pus ultimele gânduri.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro