Mihaela Nicola - ”Sunt PR-ist de vocatie”

Publicat pe

Cum trebuie sa se imbrace o femeie care lucreaza in acest domeniu?
Un bun comunicator stie ca propriul aspect este forma cea mai elocventa si memorabila a felului in care el se exprima' in fata celorlalti. Astfel incat, oricum s-ar imbraca o femeie care vinde' stiinta comunicarii trebuie sa aiba in tinuta sa zilnica un ceva' ce place si ramane in memoria interlocutorului. Fie si doar… simplitatea bine studiata. Altfel se numeste ca n-are stiinta de a genera reactii'. A! si neindoielnic trebuie sa fie pe tocuri'.

Ai anumite secrete' care te ajuta sa te simti mai increzatoare, mai norocoasa la intalnirile de afaceri?
Stiu ca sunt norocoasa si asta imi poarta tot timpul noroc.

Faptul ca PR-ul presupune imagine implica din partea omului de PR un anumit stil?(masina scumpa, ceasuri pretioase, haine de designer etc).
A, nu! Nicidecum! Imagine buna nu inseamna scump' sau pretios' sau „epatant'. Imagine buna inseamna in fapt buna reputatie. Iar reputatia nu se afla in vreun fel de corelatie obligatorie cu banii. Imaginea, din perspectiva a ceea ce inregistreaza retina, trebuie sa fie agreabila si atat. Iar imaginea individuala in sensul larg de reputatie tine de resorturi mult mai profunde decat marca masinii sau a ceasului. In fapt, ostentatia poate altera din valoarea unui pr-ist veritabil.

Care a fost cea mai mare provocare a ta ca om de PR pana acum?
Sa inventez, sa construiesc, sa consolidez si sa impun la varful clasamentului industriei noastre brandul propriei agentii. Imi alocasem un deadline de cinci ani pentru brandul the group'. Am reusit in trei ani.

Te-ai surprins folosindu-te in viata privata de tehnicile persuasive, retorice invatate in PR, pentru a influenta pe cineva?
In absolut orice conversatie sau situatie de viata. Involuntar. Sunt pr ist de vocatie'. Formatia' profesionala a venit mai tarziu, iar subconstientul nu percepe limita programului de lucru.

Daca intr-o zi ar trebui sa alegi intre statutul de om de PR (deci a dirija din culise) si cel de vedeta( care presupune expunere si blitzuri) ce ai alege?
E deficit de modestie in raspunsul meu, dar am scuza onestitatii evidente: faptul ca dialogul nostru se va afla pe un site ce gazduieste oameni faimosi presupune ca cele doua ipostaze pot alterna constructiv. Si imi plac amandoua.

Crezi ca vedetele de la noi ar trebui sa aiba un consilier de imagine? Numeste una care sigur ar avea nevoie.
Ar fi impotriva regulilor pr-istice sa ofer un astfel de exemplu. Mai bine ne referim la exemplele pozitive; exista celebritati cu viziune care au abdicat de la convingerea ca se pricep (si) la pr, care isi aloca bani, timp si energie colaborarii cu pr-sti si carora le lipsesc fisurile de imagine.

Ai refuzat sa faci PR pentru un produs, persoana sau cauza in care nu ai crezut?
Am refuzat intotdeauna lucrurile lipsite de etica. Atat.
 

Oana Popoiag, Fotograf Sebastian Enache pentru Elle

In curand va implini doua decenii de activitate profesionala in comunicare. Este CEO la The Group si, desi isi alocase cinci ani pentru a face din acest nume un brand, a reusit in trei. A avut de partea sa cutezanta si a deprins tactul. Apreciaza simplitatea bine studiata, fiind de parere ca imaginea buna se traduce prin reputatie. De altfel, „ostentatia poate altera din valoarea unui PR-ist veritabil.

Mihaela NicolaCum ai inceput sa lucrezi in PR si care a fost traseul profesional parcurs?
Aniversez curand doua decenii de activitate profesionala in comunicare si cred ca se numeau relatii publice multe dintre lucrurile pe care le faceam de la inceputul anilor 90. Doar ca ne lipseau atunci si internetul si literatura specializata in limba engleza si nu stiam denumirea pretioasa a ceea ce aplicam empiric.

Ai inceput sa faci PR intr-o vreme in care Romania nu stia prea bine ce inseamna termenul. Te-ai lovit de scepticism, de parerile celor ce considerau ca nu este decat o inventie menita sa stoarca bani companiilor?
Si atunci, ca si acum de altfel, evitam termenii speciosi. Am adaptat dintotdeauna discursul la stiinta si nivelul de intelegere al interlocutorului. In fapt, clientilor le pasa de rezultatele unei campanii si nu de incadrarea pe domenii a solutiilor pe care le aplica o agentie. Clientii cumpara o solutie si nu sunt neaparat interesati de radacinile profesionale ale oamenilor care o aplica pentru ei. Elocinta, elocventa, metodele pentru evaluarea a ceea ce am propus unui client sa faca, ingeniozitatea solutiilor oferite, argumentarea rationala si mai ales rigoarea concreta a ceea ce sustineam au reusit de fiecare data sa inlature scepticismul, indoielile, neincrederea sau lipsa de pricepere a clientului intr-ale pr-ului.

Se spune ca Relatiile Publice se fac mai degraba dupa ureche decat dupa manuale. Ce calitati trebuie sa aiba un om pentru a face aceasta meserie? Crezi ca oricine poate invata sa faca PR?
In toate domeniile exista autodidacti care eclipseaza prin prestatie sefi de promotie ai facultatilor de profil, dupa cum n-as pleda neaparat pentru solutia lautareasca' in fata celei argumentate stiintific. Da, oricine poate invata sa faca pr, dar nu oricine poate excela in aceasta meserie. Unii pot triumfa prin talent, altii se pot consacra prin pricepere teoretica, desprinsa din manuale. Se vor impune cei ce impletesc ambele virtuti.

Ce calitati ale tale te-au ajutat sa practici activitati de comunicare si ce abilitati a trebuit sa-ti dezvolti?
M-a ajutat cutezanta si a trebuit sa deprind tactul.

Ce parere ai despre ideea preconceputa (inca prezenta in mintea unora) cum ca PR-ul inseamna doar femei frumoase cu fuste scurte si tocuri cui care stiu sa zambeasca?
Pr-ul inseamna bine, frumos, constructiv, preventiv, educativ, pozitiv… si multe alte atribute in acelasi registru. Undeva, in sertare neesentiale, sunt randuite si detalii decorative cum ar fi fetele frumoase cu fuste minimale, dar ma indoiesc ca o persoana isi rezuma definitia despre stiinta pr-ului la nivelul accesoriilor zambitoare

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter