Mormântul Stelei Popescu a fost lăsat de izbeliște, la șapte ani de la moartea marii actrițe. Cel puțin asta lasă de înțeles cele mai noi imagini cu locul de veci al regretatei artiste. Nici măcar o lumânare aprinsă, ci doar câteva flori ofilite s-au găsit pe cavoul ei, semn că, deși a fost idolatrizată de sute, chiar mii de români în timpul vieții, acum, fosta parteneră de scenă a lui Alexandru Arșinel a fost uitată de lume…
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017, la 81 de ani, în urma unui accident vascular cerebral masiv. A fost una dintre cele mai iubite actrițe din România, iar numele ei a adus cinste țării noastre peste tot în lume, în toate locurile în care a susținut spectacole de neuitat. Zilele trecute, reporterii Click! au surprins câteva imagini dezolante de la mormântul ei de la Cernica, locul de veci al marii artiste fiind parcă lăsat de izbeliște…
Mormântul Stelei Popescu a fost lăsat de izbeliște, la șapte ani de la moartea marii actrițe
Mormântul Stelei Popescu pare că a fost uitat de apropiații săi și cei care au iubit-o, la șase ani și jumătate de la moartea actriței. Nici măcar o lumânare aprinsă nu a fost găsită la locul ei de veci, ci doar câteva flori, și ele ofilite, erau așezate pe cavou. Vezi mai multe imagini AICI.
Așadar, dacă la înmormântarea ei erau zeci de oameni care au admirat-o, după ce mai bine de 60 de ani și-a dedicat viața publicului, acum nu prea mai vine nimeni la locul ei de veci.
Ce sacrificii a făcut Stela Popescu pentru carieră
Stela Popescu s-a născut la data de 21 decembrie 1935, în Slobozia-Hodorogea, Moldova. Pentru a ajunge una dintre cele mai iubite actrițe ale României a muncit zi și noapte. În plus, și-a sacrificat și viața personală de dragul carierei. Marea artistă nu a vrut să devină mamă, deoarece creșterea unui copil i-ar fi împiedicat, pe moment, ascensiunea în cariersa sa artistică.
Deși a avut două căsnicii, una cu regizorul Dan Puican și a doua oară cu textierul Puiu Maximilian, Stela Popescu nu a devenit mamă niciodată. A avut, însă, o fiică adoptivă, pe Doina Maximilian. Ea a fost cea care a găsit-o pe marea doamnă a teatrului românesc fără suflare în casă, întinsă pe parchet, după ce artista suferise un vascular cerebral masiv, în 2017.
Stela Popescu a adunat o avere uriașă în timpul vieții. E vorba despre o vilă în zona Grădina Icoanei, evaluată la peste 300.000 de euro, o vilă în Crevedia, una în stațiunea 2 Mai, dar și un bloc de apartamente în Capitală.
Sursă foto: Arhivă viva!