Noelle Vlasov – La 11 ani a avut o întâlnire de neuitat cu Glenn Close

Publicat pe

Noelle, fetiţa în vârstă de 11 ani a lui Ingrid Vlasov, apare într-o fotografie de senzaţie alături de o mare actriţa de la Hollywood.

 

Este vorba de Glenn Close, cea care filmează in România în această perioadă pentru thrillerul SF „What Happened to Monday?”, în care îi are ca parteneri pe Noomi Rapace şi Willem Dafoe.

 

„O întâlnire de neuitat', a scris designerul Ingrid Vlasov în dreptul acestei fotografii realizate de Tudor Cucu. Cele două sunt îmbrăcate în alb, iar Noelle poartă o bască neagră, în timp ce Glenn o îmbrăţişează cu drag.

 

La 11 ani, Noelle este imaginea colecţiei pentru copii creată de mama ei şi are un simţ artistic extrem de dezvoltat. Dovadă şi machiajul pe care şi l-a făcut de Halloween, unul special, în oglindă.

 

„Pe Noelle am crescut-o în acest spirit creativ care ne caracterizează. Ea deja este un reper pentru fetițele de vârsta ei, are un simț estetic foarte dezvoltat chiar dacă este la început de drum și încă ex­perimentează și se joacă cu stilurile', spunea Ingrid într-un interviu pentru Viva!

 

Deşi ar putea deveni cu uşurinţa un model de succes, Noelle pare mai atrasă deocamdată de latura de creaţie, visându-se designer sau scriitoare.

 

Glenn Close (68 de ani) are în plamares trei Premii Emmy şi două Globuri de Aur. Nominalizată de 6 ori la Oscar, actriţa şi-a câşigat celebritatea datorită rolurilor din „Atracţie fatală/ Fatal Attraction” (1987), „Legături periculoase/ Dangerous Liaisons” (1988), „Misterul familiei Bülow/ Reversal of Fortune” (1990) şi „101 dalmaţieni/ 101 Dalmatians” (1996). Ea filmează în prezent şi pentru pelicula „She Who Brings Gifts”, din a cărei distribuţie face parte şi actriţa română Anamaria Marinca.

 

Citeste aici si primul interviu al lui Noelle

 

Noelle Vlasov – La 11 ani a avut o întâlnire de neuitat cu Glenn CloseNoelle Vlasov – La 11 ani a avut o întâlnire de neuitat cu Glenn Close
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter