Prințul William îi este infidel lui Kate Middleton? Gurile rele spun că are o amantă... Iar ea îi e prietenă soției lui!

 Oana Pantazi
.

Săptămâna trecută a ținut prima pagină a publicațiilor din Marea Britanie și nu numai o poveste mai puțin obișnuită în care erau implicate Kate Middleton și o prietenă a ei – Rose Hanbury, care ar fi devenit persona non grata la Palat.  Atunci nu se știau motivele, acum se speculează că, la mijloc ar fi o aventură dintre aceasta și Prințul William!

Dacă acest scandal ar fi avut-o ca protagonistă pe Meghan Markle, poate ar fi fost mai credibil – Ducesa de Sussex nu pare genul de femeie care să se lase călcată în picioare și care, cu atât mai puțin, să rămână datoare… Dar implicarea lui Kate Middleton într-o poveste de amantlâc pare greu de crezut. Cu toate acestea, și Ducesa de Cambridge este femeie și, din câte se știe, în tinerețe era destul de geloasă pe Prințul William, astfel încât zvonul că între ea și Rose Hanbury, Ducesă de Cholmondeley, ar fi vorba despre rivalitate în amor a prins parfum de credibilitate. Asta cu atât mai mult cu cât Kate este extrem de ocupată cu cei trei copii ai ei și ai Prințului William, așa că nu este exclus să-și neglijeze soțul…

Palatul Kensington infirmă zvonurile

Întreaga poveste a pornit de la reputata jurnalistă Nicolle Cliffe, care a făcut niște declarații pe Twitter, amintind că publicația The Sun a scris recent despre faptul că ducii de Cholmondeley ar fi căzut în dizgrație la Palatul Kensington, nemaifăcând parte din anturajul Ducilor de Cambridge. Jurnaliștii de la amintita publicație susțineau că Prințul William și Rose Hanbury, care, de altfel, se afla în relații apropiate cu Kate Middleton, ar fi avut o relație. Se pare că The Sun a primit o notificare din partea Palatului Kensington în care se specifica faptul că o astfel de relație nu a existat.

„Toată lumea știe de luni bune”

Evident că a fost inutil, deoarece scandalul se declanșase deja. La asta a contribuit și comentariul unui alt jurnalist britanic celebru, care a scris pe Twitter, referindu-se la nobilime, că „toată lumea știe de luni bune (că Prințul William îi este infidel lui Kate Middleton – n.r.)”. Acesta și-a șters ulterior comentariul, însă, se pare, cea care ar fi stârnit cu adevărat furtuna ar fi fost chiar Rose Hanbury, care li s-ar fi confesat prietenilor ei cu privire la relația amoroasă pe care a avut-o cu Prințul William…

Cum fum fără foc nu iese, este foarte posibil să existe un sâmbure de adevăr în toată povestea, cu atât mai mult cu cât răceala dintre cele două foste prietene a fost observată de toată lumea. Deși se spune că a fost foarte deranjată de această poveste și de reacția presei, Kate Middleton a păstrat tăcerea și a depășit momentul cu eleganța ce o caracterizează.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton