Raluka, nevoită să treacă printr-o intervenție chirurgicală: „M-am dus foarte deschisă la operație”

Publicat pe

Raluka (32 ani) a avut nevoie să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Mai exact, artista s-a confruntat cu probleme ale corzilor vocale din cauza efortului depus și a numărului mare de concerte la care a cântat. Asta se întâmpla la începuturile carierei sale muzicale, pe vremea când lansa hit după hit, în colaborare cu DJ Sava și Connect-R.

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, jurata de la emisiunea de talente SuperStar România, marca Pro tv, a povestit despre momentul în care a simțit că i se rupe vocea. La începuturile ei ca artistă, acum mai bine de un deceniu, Raluka a muncit pe brânci ca să devină una dintre cele mai apreciate și îndrăgite cântărețe de la noi.

Efortul depus și orele multe de muncă i-au deteriorat vocea până în punctul în care ea a avut nevoie de operație pentru a scăpa chistul care se formase pe corzile vocale și care nu dădeau semne să se redreseze: „eram la Tineretului, iar după concertul meu, am intrat din nou pe scenă și am zis că mai vreau să mai stau cu oamenii (…). Eram atât de stăpână pe mine încât știam că nu o să dau vreun rateu niciodată. În momentul ăla, am simțit că ceva nu e în regulă (…)'.

Vezi video:

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Am dus-o așa vreo patru ani'

Artista susține că în acea perioadă, când începea să devină cunoscută, nu a avut timp să se odihnească, stătea încontinuu în fum de țigară, iar sonorizările „erau proaste în toate cluburile'.

Am ajuns în punctul în care ne-am despărțit prima dată, am continuat cu cariera mea solo, am avut piese care au prins, după care a venit piesa ‘Aroma la mine. Eu sunt foarte bună prietenă cu Sava în continuare și eu îi spun lui ‘Soare, așa le spun prietenilor mei apropiați, și lui Connect-R îi spun la fel. Atunci a înțeles și el (n.r. Sava) că e mai bine așa, că era mai simplu și pentru el', i-a povestit ea lui Drăghici.

În plus, a cântat mereu live, a mai dus vocea așa încă patru ani, fără să conștientizeze problema de care suferă. După intervenția chirurgicală, a reușit treptat să-și recupereze o parte din voce.

S-au inflamat prima dată foarte tare corzile vocale, am fost la doctor, am avut momente de pauză vocală. Într-o zi, am ajuns la o doamnă doctor foarte bună care mi-a recomandat să iau repaus două săptămâni, iar în cazul în care se retrage chiar și foarte puțin (n.r. chistul), putem avea o alternativă fără să operăm. Pentru că nu am avut un nodul care să se retragă, eu de fapt aveam un chist. A fost foarte frustrant. Simțeam că nu mai sunt neapărat printre cei mai buni. M-am dus foarte deschisă și foarte liniștită la operație', și-a amintit cântăreața.

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter