S-a aflat perechea câștigătoare de la ASIA EXPRESS 2! Au trecut prin Iad, dar plecat acasă cu 30.000 de euro

Probele extrem de grele de la Asia Express 2 i-au determinat pe concurenți să spună că au trecut prin Iad, iar primul contact cu India – un adevărat coșmar. Însă, lacrimile, stresul, cearta, înfometarea și lipsa unui minim confort a meritat pentru că perechea câștigătoare în reality show-ul de la Antena 1 a plecat acasă cu 30.000 de euro.

Potrivit Libertatea, perechea câștigătoare de la Asia Express sezon 2 este cea formată de dansatorii Cocuța și Bogdan Boantă. Cei doi și-ar fi disputat finala cu Ruby și iubitul ei, Adrian, însă șansa a fost de partea lor și au plecat acasă cu premiul cel mare.

În show-ul Asia Express 2, Cocuța și Bogdan sunt extrem de îndrăgiți de public, iar asta se poate vedea în urma sutelor de comentarii de susținere pe care le primesc în fiecare săptămână pe conturile lor de socializare, dar și pe cele ale emisiunii de la Antena 1.

Chiar dacă experiența de până acum din India li se pare un coșmar și nu puține au fost momentele în care și-au dorit să renunțe, pregătirea fizică, dar și simțul umorului îi ajută să depășească zilele de coșmar în care nu au nici unde dormi, nici ce mânca.

„Suntem triști tare, noi am crezut că o să ne distrăm, o să râdem, dar suntem epuizați, fără haz, loviți. Cine crede că show-ul ăsta este făcut doar pentru a da bine la TV se înșală amarnic. E greu tare de tot', spune Cocuța.

„Totul e greu, dar să ne găsim cazare și mâncare e superdificil. Cum să te duci la un om acasă și să îi zici să te lase să dormi cu el în casă? Ne e dor de haine curate', spunea Bogdan Boantă când încă se afla la emisiune.

Cocuța și Bogdan Boantă au devenit cunoscuți datorită show-ului „Dansez pentru tine', de la PRO TV, unde Cocuța era coregraf, iar Bogdan a fost întâi concurent, apoi coregraf și dansator.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro