Sophia dovedeşte alegeri interesante nu doar în ceea ce priveşte vestimentaţiile pe care le poartă în videoclipuri sau la evenimentele mondene la care participă, ci şi în cazul parfumului pe care îl foloseşte.
Artista, considerată una din cele mai stylish din România, foloseşte de ani buni un singur parfum. Unul cu totul special, cu miros de… cerneală.
Sunt un om fidel şi constant. Atunci când îmi place şi mă identific cu „ceva”, rămân acolo. Parfumul meu are miros de cerneală. E sofisticat, puternic, senzual. Mă „îmbracă” de ani pentru că a devenit mirosul meu, face parte din personalitatea mea. Iar amintirea mirosului unei femei este ceva aparte', mărturiseşte cântăreaţa.
Parfumul ales de Sophia se numeşte M/Mink by Byredo şi se găseşte în serie limitată.
Este unul din accesoriile sale preferate, care îmbracă într-un mod ideal vestimentaţiile cu totul speciale pe care solista le alege în cazul apariţiilor sale publice.
Cel mai nou VIDEO
Libertatea.ro