Tamara Buciuceanu a murit! Ultima dorinţă a marii actriţe, de pe patul de spital / Familia a plâns când a auzit ce îşi doreşte

Publicat pe

Tamara Buciuceanu a murit astăzi, la Spitalul Elias, unde era internată de câteva zile. Conform unor surse din spital, actriţa a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat o stare de rău şi probleme de respiraţie. În a doua zi, Doamna comediei româneşti' se simţea mai bine şi şi-a sunat rudele de pe patul de spital şi le-a spus să-i aduca plăcintă cu vişine pentru că îi este poftă. Dorinţa marii actriţe i-a impresionat până la lacrimi pe cei dragi.

'Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!', a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului, Silvius Negoiţă.

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, care a împlinit 90 de ani pe 10 august, a fost internată pe 2 octombrie la Spitalul Elias din Capitală. „Este internată la Terapie Intensivă. Este conştientă, cooperantă. Nu este intubată sau ventilată”, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al spitalului, Silvius Negoiţă.

Marţi, spitalul anunţat că starea actriţei s-a agravat şi că era ventilată mecanic.

Din păcate, actriţa s-a stins în seara zilei de 15 august 2019.

A fost căsătorită 34 de ani cu un medic

Actriţa Tamara Buciuceanu a fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996. Cei doi soți nu au avut niciodată copii. Tamara Buciuceanu-Botez a vorbit foarte rar despre căsnicia ei.

„Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi', a declarat Tamara Buciuceanu-Botez pentru revista Taifasuri, în urmă cu câțiva ani.

Se retrăsese de doi ani de pe scenă

Tamara Buciuceanu s- a retras de pe scenă de doi ani. Într-un interviu, înainte de retragere, marea actriţă spunea: 'Am zile mai bune și zile mai proaste. Sunt zile în care nu mă simt așa bine, am și eu o vârstă, am și eu problemele mele de sănătate, că orice om. Aș vrea să ies din casă, dar nu pot pentru că e frig. Eu m-am retras din activitate că să-mi văd liniștită de bătrânețea mea. M-a retras pentru că am obosit, nu mai pot. Vreau să să stau și eu liniștită și să am grijă de sănătatea mea'.

„Am trăit discretşi aşa vreau să-mi închei cariera”

În 2011, Tamara Buciuceanu a primit Premiul de Excelenţă în cadrul Galei UNITER.

„Apar destui la televizor, de ce să mai apar şi eu? Alături de ei nu-mi face plăcere. Eu sunt un om cu capul pe umeri, să ştiţi. Am trăit discret şi aşa vreau să-mi închei cariera. Nu prea îmi place să apar în presă şi nici la televizor. M-am retras, aşa, în linişte şi îmi văd de ale mele', spunea marea actriţă la momentul acela.

 

foto: News.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro