Am aflat detalii inedite din trecutul lui Ionuţ Gojman, concurent la „Insula Iubirii” sezonul 4. Tânărul are o familie frumoasă, o ocupaţie interesantă şi, până să participe la show, o iubită care îi era mereu alături.
Încă din prima ediţie a sezonului 4 „Insula Iubirii”, Ionuţ s-a remarcat. Este foarte vocal şi intervine în orice discuţie, chiar dacă nu este vorba despre el sau relaţia lui cu Mirela. Tânăra a intrat împreună cu el în competiţie pentru a-şi testa relaţia pe care o au de o bună perioadă de timp. Mulţi concurenţi din acest sezon spun despre Ionuţ că el întreţine atmosfera cu spiritul său.
„Dacă nu ai televizor, este Ionuţ aici!”, spunea ispita Nicoleta. Ea este cea care îl vrăjeşte pe Ionuţ. Este foarte apropiată de el, la un punct de a începe o relaţie pe „Insula Iubirii”.
Şi Ionuţ are planurile lui referitoare la emisiune. A ieşit la iveală că el şi-ar dori să participe în următorul sezon, dar în calitate de ispită. Dacă despre viitorul său, el a făcut declaraţii, despre trecutul lui au ieşit la iveală o serie de amănunte.
Se pare că tânărul locuieşte în Tragu Mureş acolo unde este administrator la un local, jobul acesta ocupându-i destul de mult timp. Pe lângă acesta, bărbatul cochetează şi cu meseria de model. A pozat de multe ori purtând costume elegante, potrivite pentru diverse evenimente.
Cum arăta Ionuţ Gojman acum câţiva ani
Acum cinci ani de zile, Ionuţ arăta total diferit. Avea un look fresh, nu îşi lăsase barbă şi purta părul scurt. Pe vremea aceea se pare că nu era nevoit să poarte ochelari de vedere, ca acum. În imagini se poate vedea cât de fericit era alături de familia lui.
Răzvan de la „Insula iubirii' i-a minţit pe producătorii emisiunii
Situaţie fără precedent în cadrul emisiunii „Insula iubirii'. Unul dintre concurenţi a minţit întreaga echipă, însă adevărul a ieşit la iveală în cadrul ceremoniei focului. Iubita sa a fost cea care a făcut declaraţii inedite.
Foto: Facebook