Prinţul William se afla în aceste zile într-un turneu în Noua Zeelandă şi Australia, el fiind însoţit în această călătorie de Kate Middleton şi de fiul lor, Prinţul George, în vârstă de 8 luni.
La sosirea pe aeroportul din Wellington, Noua Zeelandă, Kate a purtat un mantou roşu, creaţie Catherine Walker şi o pălărie în aceeaşi nuanţă, aceasta fiind prima dintre cele 32 de ţinute pe care le va etala pe parcursul celor 3 săptămâni.
Privirile tuturor s-au îndreptat însă spre micuţul George, îmbrăcat în alb şi aflat în braţele ducesei.
Este prima călătorie a micuţului care pleacă astfel într-un voiaj înainte de a împlini 1 an, la fel ca si tatăl lui care în 1983, pe când avea doar 9 luni era luat într-un turneu de părinţii lui, Prinţul Charles şi Diana. Şi coincidenţă sau nu, destinaţia a fost aceeaşi: Australia şi Noua Zeelandă.
Foto: Northfoto
Cel mai nou VIDEO
Libertatea.ro
Fanatik