Un model Playboy a murit la doar 29 de ani, după o cură de detoxifiere! Prietenii ei au asistat neputincioși la toată scena...

Publicat pe

Janna Rasskazova era tânără, frumoasă și celebră datorită aparițiilor în Playboy. Din nefericire, destinul i-a fost curmat brusc din cauza unei decizii neinspirate – rusoaica a decis să facă o cură de detoxifiere!

Janna Rasskazova (29), fost model Playboy și DJ, și-a pierdut viața în mod dramatic după ce a apelat la serviciile unei clinici medicale pentru a face o cură de detoxifiere. Prietenii Jannei, care au fost alături de ea în ultimele clipe, au povestit că tânăra participase la petreceri câteva zile la rând și, ulterior, a simțit nevoia să-și purifice organismul. Din păcate, medicul la care a apelat Janna, care a venit să-i administreze tratamentul acasă nu a știut că vedeta Playboy mai lua și altă medicație – gest total neprofesionist, deoarece anamneza este obligatorie înainte de a-i administra medicație unui pacient, fie el și tânăr.

Medicul care i-a făcut procedura Jannei Rasskazova a fost de vină!

Medicul i-a pus Jannei o perfuzie și le-a spus celor doi prieteni care erau la ea să nu o lase singură. Tânăra a adormit la scurt timp, însă prietenul ei Alexander a povestit că, după o vreme, a trezit-o deoarece respira într-un mod ciudat… Apoi, Janna s-a îndreptat spre bucătărie, dar a început să se sufoce și a leșinat în fața prietenilor ei. Aceștia au chemat de urgență salvarea, însă pentru tânărul model Playboy a fost prea târziu, paramedicii nu au reușit să o resusciteze…

Conform raportului preliminar, vinovat de moartea Jannei este medicul, care nu s-a obosit să o întrebe dacă mai ia și altă medicație și este foarte posibil ca substanțele să fi interacționat și să-i fi produs decesul. Din nefericire, un tratament la care multă lume apelează în ziua de azi, aparent inofensiv, s-a dovedit fatal în cazul Jannei, a cărei inimă nu a făcut față deși avea doar 29 de ani…

Foto: Facebook, Instagram

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva